Unul

Un rând se scrie slobod, fără patimi,

Un an se scurge lent, e prins în gratii..

Un alt tu ce răsare, pe-ndelete,

Un fel de noi, un zâmbet, un perete,

Un joc sau un scenariu, o greșeală,

Un minut lung, un fel de amorțeală,

Un timp mimat, ascuns într-o scrisoare,

Un nou surâs, și-un film cu subtitrare,

Un vis? Realitate? Ce e oare?

Un prea prezent umbrit de o-ntâmplare..

Un noi doi nou, de-o altă însemnătate,

Un paradis creat, se aud șoapte,

Un drum deschis și magic, libertate!

Un rând urmează gândul, e dreptate!

Advertisements

Uitare..

Abruptă și rece e dragostea noastră,

Ani suflet pereche, surpați de năpastă,

Ai șters ce a fost, vezi totul în ceață,

Cu sufletu-ți gol, și vorbe ce-ngheață..

Dar timpul n-așteaptă, el curge, ne-nvață,

Că el se prea duce, nu ne face față,

Eu nu te-am uitat, dar nu trag speranță,

Războiul l-am dus, acum e povață..

Te iert, te și uit, iubită de viață,

Să fii, să rămâi ..dar uită, și-nvață..

Bucăți..

Bucăți, în mii de părți,

Mă rupi, apoi te-agăți..

Bucăți, ce te-au avut,

Al meu? Poate-n trecut..

Bucăți, mai mult de-o mie,

Mi-ai fost o melodie..

Bucăți, din tu și eu,

Acum, doar un muzeu..

Bucăți, din praf de stele,

Cândva doar ale mele..

Bucăți, de mult prea sparte,

De viață separate..

Bucăți, nimic mai mult,

Tu, eu, acum trecut..

Ignoranță

Cer milă, păcătoșii, văzând cum e să doară,

Și bunătate cer, când lumea lor e-amară,

Uitat-au cum odată jigneau cu nepăsare,

Pe cai albi, sus urcați, uitau să mai coboare..

Ce soartă mult prea cruntă, ce viață, ce oroare..

Când lumea colorată le devine teroare!

E prea ușor să judeci când ai totul în plasă,

O clipă te răsfață, apoi lovește-n față..

Prietenii-s dușmani, dușmani dispar în ceață..

Un nimeni, un om simplu, nu merită speranță!

Ceri milă? Ai probleme! Știu, de la ignoranță…

Aventuri tailandeze – obținerea vizei

Chiar meditam asupra faptului că a trecut prea multă vreme de când nu am mai împărtășit niciun gând. Nici nimic. Mi-am promis că îmi fac timp pentru asta și totuși, cumva, am reușit să nu mă țin de cuvânt..

Dar nu despre asta am decis să vă povestesc astăzi, ci despre aventura începutului de an, Thailanda. Visul asiatic al tuturor bărbaților, sau a majorității, ca să nu creez divergențe.

Da. Mergem în Thailanda. În Februarie, exact de ziua lui, așa îl serbez, adică cel mai frumos posibil, dacă aș fi fost întrebată. Am găsit o ofertă și nu am stat pe gânduri. De data asta am luat totul printr-o agenție, deși reprezintă spaima românilor după nenumăratele țepe, dar am mers pe încredere. Și pe recomandarea unei prietene de încredere care a călătorit cu Roxy Travel în trecut și care a fost mulțumită, aka nu și-a luat plasă.

Primul mare pas a fost făcut. Zbor plus cazare, avem. Informații despre Thailanda? Nu prea. Dar ne descurcam. Am cules fel și fel de informații de la diverși. Radio șanț funcționează de cele mai multe ori. Am aflat că putem obține viza fie direct pe aeroport sau de la ambasada din București.

După ce am asimilat informațiile, am făcut lista de pro și contra și am decis să mergem la ambasadă să o procurăm, pe ea, pe viză.

Motivele? Stăm în București și ne este la îndemână. Este mai ieftin cu 20 de euro/viză. Timpul petrecut la coada din Thailanda aka vacanța noastră versus timpul petrecut înainte de job.

Zis și făcut. Am intrat pe site-ul Ambasada Thailanda la București și am descoperit cu stupoare că avem nevoie de ceva documente, printre care un formular care se poate descărca de pe site dar care nu există fizic în sediul ambasadei, așa că vă recomand să mai printați un exemplar în plus, just in case, pe noi ne-a cam pus să mai completăm o dată, că na, așa-s românii, nu știu să completeze, sau așa susținea doamna care se “ocupă” de solicitanți. În afară de datele pe care le cunoașteti sigur, ar fi mai bine dacă nu ați completa restul formularului, există un model după care vă veți putea ghida când ajungeți acolo, că tot nu sunteți în stare să completați.. sau așa se zvonește.

În afara minunatului formular, mai aveti nevoie de câteva alte chestii, le găsiți pe site. Ceea ce nu găsiți este faptul că viza se platește doar cash și doar în euro. Obținerea ei durează până la zece zile, așa că nu amânați momentul până în ultima clipă. Depunerea vizei se face personal iar ridicarea acesteia poate fi făcută de oricine. Dacă sunteți claustrofob, nasol. Veți sta cu alte zeci de persoane într-o cameră de la intrarea în ambasadă. Noi am stat cam o oră, dar am reușit. Cu greu. Dar sigur!

Thailanda, sper că ai meritat efortul!

Învață-mă..

Învață-mă să tac, doresc să mă prefac,

Că nu mai simt nimic, că totul s-a rostit!

Învață-mă să-ndur, fă-mi tot haosul scrum,

În lumea mea ciudată, visez doar ciocolată..

Învață-mă să gust, și-amar, și acru-i just,

Chiar cred că-i oportun, nu pierd nimic, oricum..

Învață-mă fericire, nu, nu e.. ironie..

Să-mi simt sufletul în gât, să mă sufoc râzând!

Învață-mă-a-ți vorbi, în urechi a-ți șopti,

Doar vorbe prea alese, ușoare dar intense..

Învață-mă să fiu, să iubesc, să îți scriu,

Cum simt, cum am, cum pot..cum m-ai învățat tot!

Ciudat.

În vis mi-ai apărut, hm, ce ciudat,

Nu te-am chemat, nici nu te-am căutat,

Povestea noastră lungă a expirat,

Al său parfum ușor s-a alterat..

Ai încercat, am încercat,

Ai vrut, am vrut, dar ni s-a luat!

Cumva îmi aparții, e cam ciudat,

Iar tu, nici tu n-ai renunțat, de fapt..

În vis mă cauți, neîncetat,

Să crezi ai vrea, să uiți, să reîncepi, curat..

Și mă găsești, privești, zâmbind, crezi c-am uitat?!

Al nostru scum, în vânt s-a dus, păcat..

Mi-e greu să recunosc, mi-e dor, e fapt..

Drumul e scurt, și nici n-am profitat,

Nu știu de ce anume, ce ciudat…

Ana.

Îl ura. Pentru modul în care respira, pentru felul în care o trata, pentru întreaga sa ființă. Camera ei îi era refugiu. De fiecare dată. Acolo știa că este în siguranță, cel puțin fizic. Gândurile nu îi dădeau pace niciunde, dar măcar nu îl mai vedea, nu îl mai auzea, nu îi simțea privirea invazivă, nu își mai înghițea lacrimile atât de sărate. 


Sursă foto: endchildabuse.org

– Și când te gândești că un părinte ar trebui să te protejeze! Dar el nu, nu știe decât să rănească, să lovească cu toate cuvintele din lume, să facă să doară! Ce vrea? Ce?, își întreba mama care dădea neputiincioasă din umeri. Îl iubea, sau asta credea ea că simte, nu avea cum să aibă un răspuns coerent.

– Încearcă, mama, încearcă! Știi și tu prin câte a trecut. Îți vrea binele, chiar dacă nu înțelegi asta acum..

– Dar pe mine cine mă mai înțelege? Cine? Lasă că am să plec eu de aici și am să mă duc cât de departe pot. Cel mai departe. Să nu îl mai văd! Niciodată!

Copila transformată forțat în adult și-a găsit fericirea în brațele unui bărbat și a decis să își întemeieze o familie în ciuda amenințărilor tatălui. Era liberă. În sfârșit! Avea lângă ea un bărbat care o iubea, o asculta, îi oferea ceea ce i-a lipsit mereu, înțelegere. 

Zilele s-au transformat în ani. Ura s-a transformat în iubire. Ea s-a transformat în mama ei, iar el, era de la început, deși neperceput, tatăl ei. De ce îi era teamă, de aia nu scăpase, și nici măcar nu realiza asta. Retrăia trecutul, de data aceasta simțind cea mai puternică dragoste! Trebuia să îi demonstreze zi de zi că merită să fie iubită, că merită să aibă o opinie, că merită să respire, că merită! Toată viața a fugit de ură, de răutate, dar a ajuns să o confunde cu iubirea, cu normalitatea. 

Astăzi nu se mai întreabă. Acceptă. Sacrificiile sunt bune, se minte, îl iubesc, se minte, mă iubește, se minte. Sau de fapt chiar asta simte. A uitat să privească cu ochi de copil care judecă și decide ca un adult. E mai bine așa, mai puțin dureros. 

Zilele trec. Ea îl iubește. El o privește de sus cu indignare. Zilele trec…

Odă pentru mama..

Tu, gându-mi cel mai bun,

Tu, mamă, cum, necum..

Tu, omul fericit,

Tu, om de neclintit,

Tu, tot, indiferent,

Tu, bine.. evident!

Tu, azi și ieri, și-oricum,

Tu, zâmbește-mi, acum!

Tu, bucurie pură,

Tu, lume fără ură..

Tu, ne ești doar iubire,

Tu, chef de nemurire!

Tu, trăiește acum,

Tu, noi, oricând, oricum…

Regăsire..

Refugiu-n cuvinte, în gânduri, în minte,

Și totu-i pustiu, dar atât de viu..

Prezentul nu doare, trecutu-ți apare,

În pumn tu îl strângi, departe-l arunci,

Privești înainte, nu crezi în cuvinte,

Doar faptele-ți spun, ce simți, un nebun..

În jurul tău ceață, ai viața în față,

Îți spun, și te-adun, asumă-ți acum…

Asumă-ți tăcerea, asumă-ți placerea,

Asumă-ți ce ești, asumă-ți când crești,

Asumă-ți iubirea, și dezamăgirea,

Asumă-ți și locul, dar nu și norocul,

Asumă-ți și taci, de tu te complaci,

Asumă-ți durerea, nu-ți nega vederea,

Căci tu ai ales, și-apoi ai cules,

Iar dacă-i venin, și de îți e chin,

Asumă-ți frumos, ai ales pe dos..

În pumn tu îl strângi, departe-l arunci,

Dar nu-i prea târziu, el încă e viu!

Așa ai ales, atunci avea sens..

În gânduri se simte, acum cine minte?!

Alege, clădește, fă-ți lumea poveste,

Asumă-ți și-nvață, iubirea e-n față,

Deși nu mai crezi, alege-ai să vezi..