Treaba cu PR-ul și BEAT Records

Cine se trezește de dimineață, are spor la scris despre viață.
Toată lumea se,  sau mă întreabă, care-i domne’ treaba cu BEAT Records?
Te-ai apucat de cântat?
Nu, de cântat eu una cânt cu orice prilej, și asta pentru că iubesc muzica și ceea ce exprimă, starea de spirit pe care ți-o dă și poate o nouă perspectivă asupra vieții.
Povestea-i cam așa.. Am 2 slujbe Aka job uri. Una îmi plătește facturile și cealaltă îmi bucură sufletul.
Curiozitatea “is my middle name”. În momentul în care am aflat că Mircea, colegul meu de la slujba cu facturile, este implicat într o “treabă” cu un studio de înregistrări audio, am zis că vreau să văd și eu.
M-a invitat la studio. Acolo am descoperit niște oameni minunați care au avut suficient curaj să-și urmeze visul. Acela de a fi liberi și de a face muzică, Bodo și Sever. Mi-a plăcut.
După alte câteva vizite, conversații interesante și muzică bună, am spus că vreau mai mult.
Uite așa, de comun acord și nesiliți de nimeni, am ajuns să fim colegi.
Adică cum, vă întrebați? Dorință, interese comune, plăcerea de a face ceva inedit, comunicare, adică eu, adică PR la BEAT records. Ceva de genu’, promovare.
Nu visez PR, dar cred în mine, în ei, în noi, într-un vis împlinit.
Nu este ușor să faci ceea ce ți place și să mai faci și bani din asta, dar nici imposibil.
Zi de zi, o nouă provocare, un pas mic înainte și un vis.
Nimeni nu poate să ni le ia.. Și nici nu au cum.
Noi știm cat e de greu să plătești chiria dintr o melodie.
Mulțumesc de încredere, Mircea, Bodo, Sever!
O să fie bine!

Advertisements