Tehnologia.

De ce relaționăm mai bine în scris decât față în față? Nu știu dacă e vina tehnologiei, cert este că oamenii au tendința de a sta mai mult cu telefoanele-n în mână, decât să stea de vorbă cu o alta persoană față în față.
Hai să ieșim la o cafea, mai socializăm și noi puțin, dar nu unii cu alții, cei implicați în “ieșeală”, ci toți de la masă cu alți oameni aflați te miri pe unde. Și uite așa, am ajuns să ne înțelegem mai bine în scris decât în vorbe rostite.
Poate că ne ascundem în spatele tastaturii. Când nu mai ai chef de conversație, nu mai răspunzi și gata. În plus, e mai ușor să rostești ce vrei, chiar dacă rănești, pentru că nu există contact vizual, nu există emoții, doar cuvinte și într-un fel, dezinteres. Sau este un scut împotriva emoțiilor și trăirilor ce pot apărea atunci când purtăm o discuție față în față.
Da, este modul cel mai facil de comunicare și câteodată și cel mai rapid, dar ce frumos era atunci când ne vedeam și vorbeam. Ce frumos era când deschideam cutia poștală în așteptarea unei scrisori. Acum nici nu mai știm să scriem de mână. Și scrisul felicitărilor a devenit o povară.
Ne îndepărtăm fără măcar să sesizăm, suntem prea ocupați și preocupați să stam cu telefoanele în mână și cu ochii pe ecrane.
Ce ne-am face o zi fără telefoane? Am experimenta, am simți, ne-am cunoaște cu adevărat.
Hai că parcă nu sună așa de rău! Testăm?

Advertisements