The alert. Red alert.

imageAceasta este o reclamă, vă rog să o tratați ca atare, drept urmare, să încercați “produsul”, măcar o dată, că după veți deveni oricum dependenți. Sâmbăta, o zi ca oricare alta. Pentru unii. Eu am avut treabă, ca de obicei, nu știu când și dacă mă voi potoli vreodată. Dar seara îmi era rezervată. Băieții mei frumoși și talentați urmau să facă ceva inedit într-un club din Ploiești, Red Alert. Cum? Inedit și Ploiești în aceeași propoziție? Da, se poate, doar să știi ce să alegi. A fost o seară Prodigy, mix de Lethal X și la tobe, Maga. A ieșit foarte, foarte tare! Păcat că nu a fost plin clubul, chiar ar fi meritat mai mult public. Și nu doar ei, oamenii care vin de obicei aici și fac lucruri interesante, artiștii. În plus, Văru’, tipul de la bar, care este și  “patronu'”, este super de treabă și are și idee despre cum stă treaba. Cam știe și el câte ceva despre muzică, asta pentru că face parte din trupa H8, de ceva ani buni. Un google search, dacă nu știți despre ce vorbesc. Se poate și în Ploiești. Doar să ne deschidem ochii și să ne lărgim perspectivele. Nu este timpul pierdut, există un început pentru toate. Voi ce faceți zilele astea? Ne vedem la Red Alert? Măcar de curiozitate.. După aceea, veți învăța drumul.

Advertisements