Crăciun. Haos. Mâncare.

Ce înseamnă Crăciunul? Cumpărături fără limite! Frate, un loc de parcare nu găsești, mai ales în zona supermarket-urilor. Zici că nu mai vine ziua de mâine! O grămadă de lume, cozi interminabile, oameni ursuzi care nu par că se bucură de sărbători. Tone de mâncare. Oricum pe 26, o să vedem cozi la shaorma.
Nu, nu am fost la cumpărături de mâncare, am avut altă treabă, pe care nu-mi place să o amân și care m-a împins să ajung acolo, dar era tare trist!
Pentru ce atâtea cumpărături? Este vorba doar o zi, maxim 2. Și după ce ne facem? Revenim la viața de zi cu zi, fără cozi și la fel de agitați și ursuzi.
Și mai trist mi se pare altceva. Oamenii ăștia de la Mall, vor lucra de Sărbători, inclusiv pe 25. Ei nu sunt oameni? Ei nu au aceleași sărbători legale? Nu știm să ne luptăm pentru drepturile noastre!
Am intrat într-un magazin să cumpăr ceva, la repede. Fata de la casierie mi-a spus resemnată, dacă ăsta e programul Mall-ului, ce să facem?
Ne vindem ieftin, ne conformăm și ne plângem. Nu doar se sărbători.
Eu văd altfel această sărbătoare. Eu văd dragoste, familie, prieteni.
Poate anul viitor o să le am pe toate la un loc, dar mă mulțumesc cu ce am și le mulțumesc tuturor celor care mă acceptă, mă iubesc și îmi sunt aproape. Și nu sunt puțini. Vă iubesc, dragii mei și va doresc să fiți fericiți!
Crăciun fericit!

Advertisements