Timpul.

Ce trist este când dispare cineva, oricine, artist sau nu. Mai trist este că oamenii își dau seama de valoarea lui numai după ce nu mai e. Bineînțeles că mai sunt și excepții, dar de obicei cam așa stă treaba.
La noi în țară, cel puțin, mulți actori mari au murit în mizerie. La ce au lăsat în spate, nu meritau un așa final.
Poate ca așa e construită viața, dar uităm să punem preț pe cei din jur. Avem tot felul de scuze: nu am timp, am prea multă treabă, trebuie să fac bani. Și alergăm mereu după bani și nu ne ajunge niciodată timpul.
Timpul a devenit mai prețios ca orice. Și eu mă fac la fel de vinovată, nu am timp să fac tot ce-mi propun, sau poate-mi setez greșit prioritățile.
Și uite așa, trece și timpul și se duc rând pe rând oamenii cei mai importanți din viața noastră. Atunci începem să realizăm, să ne punem întrebări și să ne certăm. De ce oare nu l-am vizitat mai des? De ce oare nu l-am băgat în seamă când avea nu știu ce probleme? De ce acum? Ați înțeles ideea.
Timpul trece, repede și în defavoarea noastră. Este timpul să ne bucurăm de cei care mai sunt printre noi, și ei de noi. Măcar o dată la o săptămână, trebuie să găsim timp să-i vizităm pe cei dragi nouă, dacă nu, îl facem.
Sunt frumoase și amintirile, dar mai frumos e prezentul și oamenii care fac parte din el.

Advertisements