Invidia.

Viața mea este destul de ocupată. Fac eu cum fac și îmi găsesc mereu câte ceva de făcut. Prietenele mele mă întreabă de ce mai plătesc chirie, că oricum stau acasă mult prea puțin. Păi și acasă ce să fac? Să mă uit la TV? Asta încerc să fac chiar acum, dar mă plictisește, așa că plec la sală. Am prieteni care au o familie, copii și care îmi spun că mă invidiază. Probabil că și-ar dori și ei să facă anumite lucruri doar că timpul nu le permite. Eu pe de altă parte, mi-aș dori să fiu în locul lor. Nu știu dacă simt invidie, nici ei nu cred că simt asta de fapt, dar o parte din mine tânjește după anumite chestiuni legate de familie. Când o voce de copil îți spune că te iubește, toate trec. Compensează sala sau orice altă activitate, pentru că este cel mai curat “te iubesc” pe care îl poți auzi vreodată. Cred că toți am simțit asta la un moment dat, invidie. Fie că e vorba de timp, familie, bani, toți ne-am dori câte ceva din ceea ce nu putem avea sau nu avem la acel moment. Nici nu știu dacă termenul invidie este unul potrivit. Poate dorința de a face sau a avea ceva la un moment dat când nu putem avea parte de acel ceva. Mai sunt și cazuri extreme, oameni care nu sunt niciodată mulțumiți cu nimeni și nimic, care vor mereu mai mult și mai mult. Ei simt acest sentiment cel mai puternic, se compară mereu cu alții și nemulțumirea și bârfa sunt pe primul loc. Nu aș putea să trăiesc așa. Tot ce fac, la acest moment, este să iau viața ca atare și să mă bucur de ea. Mult sport, multe întâlniri cu prietenii, multă distracție și cât mai multe călătorii. Poate că viața mea se va schimba la un moment dat, și atunci voi fi fericită și voi încerca să mă bucur de o nouă experiență. Sau poate va rămâne așa și tot fericită voi fi. Alegerea o fac doar eu, în funcție de ceea ce îmi doresc, nu în funcție de ceea ce spune societatea sau împinsă de vreun sentiment nu tocmai frumos, invidia. Așa că, acțiune!

Advertisements