Iertarea.

Am o prietenă, foarte bună, care trece printr-o perioadă mai dificilă din punct de vedere personal. Cunosc prea bine situația, am trecut și eu prin ea. Nu este o mândrie, dar mă pot identifica mai bine cu ceea ce simte ea acum. Ură, dezgust, lipsă de încredere. Le-am simțit și eu la un moment dat. Mai ciudat este că toate aceste sentimente le-am avut tocmai pentru persoana pe care am iubit-o cel mai mult! Persoana care la un moment dat a fost totul pentru mine, iubit, prieten, amant, aerul pe care îl respiram. Când am decis să o iau pe un alt drum, separat de cel de până atunci, a început să-și arate adevărata față. Nici măcar nu-l mai cunoșteam, aveam impresia că vorbesc cu un străin, cu un om fără de suflet care nu a simțit niciodată nimic față de mine. Mă ura. Și eu îi răspundeam cu aceeași monedă! Am ținut-o așa o perioadă. Mă enerva simplul auz al vocii lui, orice replică sau gest. Nu-l mai suportam. Furia îmi lua mințile și nu îmi dădea pace, nu mai știam ce este liniștea. Până într-o zi când m-am hotărât să-l iert. A fost cea mai bună decizie pe care am luat-o vreodată. Nu ar fi meritat iertare, dar o meritam eu. L-am iertat pentru a-mi regăsi liniștea, seninătatea și fericirea. L-am iertat pentru a putea merge înainte pe drumul meu, drumul meu fără el, fără păcatele lui, fără răutăți gratuite. Relaționăm și astăzi, ca doi oameni normali. Nu mai nutresc niciun sentiment pentru el, nici măcar de indiferență. Parcă nici nu a trecut prin viața mea, deși a lăsat urme. Totul datorită iertării. Da, poate nu e corect, poate nu meritam dar am primit, poate ar fi trebuit să-i fac rău, dar cu ce ar fi schimbat toate astea situația? Cu nimic. Ba mai mult, mi-ar fi fost mie mult mai rău. Când un om îți face rău, fă-i un bine, pentru tine, te va bucura mult mai mult.
Iartă-l, draga mea, pentru tine și pentru liniștea ta!
Te iubesc!

Advertisements