Dragostea.

Se spune că dragostea durează 3 ani. După aceea, intervin alte chestii, obișnuința, respectul, teama de a fi singur. Și uite așa, mulți oameni, se trezesc la un moment dat că nu mai iubesc deși și-au jurat să o facă până la adânci bătrâneți. Unii sunt cinstiți, față de ei și față de partener, alții aleg “the easy way”, și anume amantlâcul. Le este greu să renunțe la ceva sigur și e mult mai ușor să încerce în altă parte. Dacă iese, foarte bine, dacă nu, mai există alternative. Când găsesc persoana “potrivită”, cel mai adesea o duc cu zăhărelul. Minciuna este cea mai bună în astfel de situații, de acolo se și pornește de fapt. Deși, în multe cazuri, se preferă sinceritatea la început de “drum”, ca să poată fi evitate situațiile gen sms la miez de noapte, nu se fac d-astea! Cel mai tare mi se pare altceva. Pretenția celor care sunt implicați de obicei într-o căsnicie, și anume: să fii doar cu acea persoană, nu ai voie să ai un/o iubit/ă; nu ai voie să ieși prea des, dacă îți găsești pe cineva, o să fie nasol; și n astfel de așteptări aiurea, mai ales că nu au niciun fundament. Din punctul meu de vedere, ambele părți sunt la fel de vinovate. Nu face ce ție nu-ți place, că nu are cum să placă nimănui. Se spune că femeile pun mult mai mult suflet, se atașează mult mai repede, sunt mult mai credule și acceptă mai ușor o astfel de relație cu speranța că el va deveni al ei, dar dacă devine, cel mai probabil, se va plictisi la fel de repede și va proceda exact ca mai sus. Se spune că bărbatul are dreptul să încerce, dar în astfel de circumstanțe eu cred că singurul drept pe care îl are este să-și respecte căsnicia, cum decide el, în sau în afara ei, dar măcar să fie sincer.
Greu cu dragostea asta, cu monotonia, cu fascinația, dar eu încă visez.
Nu știu dacă o să apară un prinț pe un cal alb care să mă dea pe spate, dar accept și un prințișor, fără obligații să fie!
Iubiți-vă mult!

Advertisements