Frumusețea.

În ziua de astăzi, sau cel puțin asta am sesizat eu, se pune cel mai mare preț pe frumusețe, cea exterioară. Toată lumea încearcă să arate cât mai bine. Silicoane, liposucții, cure de slăbire cât mai drastice, sală că așa trebuie, coafor etc. Și se zbat, și se agită, și obțin ceea ce au visat, un corp de invidiat. Fiecare face ce vrea, eu nu judec, doar constat, nu vreau să creadă lumea că aș avea ceva împotrivă. Doar că degeaba ai o față angelică, un corp de zână și un zâmbet fals. Dacă frumusețea este doar exterioară, ești defapt egal cu zero.
Am cunoscut multe persoane care nu arată impecabil din punct de vedere fizic dar pe care pur și simplu le ador. Oameni deschiși, inteligenți, glumeți, care au o poftă de viață infinită, care te fac să te simți în largul tău și care pur și simplu te fac să te deschizi. Nu este o regulă generală, bineînțeles, trebuie să existe și excepții care să confirme regula. Din ambele sensuri. Doar că deși frumoși în exterior, acești oameni par a avea cele mai mari frustrări.
Frumusețea adevărată este cea a sufletului. Eu asta caut în oameni. Dacă simt și cea mai mică respingere, mă retrag, și aici nu vorbesc de respingere verbală, ci de acea respingere pe care o simți în fiecare cuvânt rostit fals, fiecare zâmbet forțat și mulțumesc impus de buna creștere.
Trist, foarte trist, cel puțin pentru mine. Toată lumea se uită în oglindă și judecă persoana pe care o văd acolo, dar nimeni nu-și acordă timp pentru autocunoaștere, pentru cine sunt ei defapt.
Urăsc falsitatea, din tot sufletul. Știu că există și oameni care nu mă plac, este dreptul lor, dar ar putea să mă ignore sau să-mi spună ce simt, sunt destul de matură încât să pot accepta, dar totuși nu o fac. Preferă amabilitatea falsă și probabil așteaptă dispariția mea din viața lor, cu care să nu aibă nimic de a face, bineînțeles. Dar sunt frumoși, cei mai frumoși, cel puțin în oglindă.

Advertisements