Do you care?

People-who-say-they-dont-care-what-people-think

Ne pasă sau nu despre părerea celor din jur? Deși mulți neagă acest lucru, eu cred că tot ce facem este să ne raportăm viețile în funcție de cei care ne înconjoară. Alegem haine ca să fim în “trend”, de multe ori pentru a fi observați de cei din jur, aprobați și eventual acceptați. Primul impact, fie că ne place sau nu, este cel vizual. Mulți cataloghează din prima, nu au răbdarea necesară să descopere omul din spatele hainelor. După aceea intervin și alte chestiuni, mai puțin importante, gen gândire și fel de a fi. Mi s-a întâmplat și mie să cataloghez înainte să cunosc, de multe ori am greșit. Am realizat ulterior că unii oameni meritau mai multă atenție, iar eu ar fi trebuit să fiu mai puțin superficială.
Dacă îi vei întreba pe cei din jur dacă le pasă sau nu despre ceea ce cred oamenii despre ei, majoritatea va spune că nu. Dar de fapt ne pasă, tuturor. Nu ar trebui, dar vrem să fim acceptați, iubiți și în armonie cu oamenii din jur. Nu ne place când suntem arătați cu degetul, indiferent de situație. Până la urma urmei trăim în societate, iar rolul ei este să te accepte sau să te renege. Da, nedrept de multe ori, din acest motiv omul trebuie să se adapteze, asta dacă vrea să supraviețuiască și să trăiască viața în armonie.
Nu ar trebui să ne intereseze ce cred alții despre noi, este treaba noastră ce și cum, dar inconștient ne ghidăm viețile după viața familiei, prietenilor, colegilor. Ne dor anumite vorbe și încercăm să ne schimbăm, de obicei pentru oamenii nepotriviți. Urmăm reguli, la muncă, școală, în trafic, în relații. Din acest motiv, mulți nici nu se cunosc de fapt și nici nu își dau seama de potențialul pe care îl au.
Vouă vă pasă? Sunt sigură că da, deși nu ar trebui. Asta îmi spun și eu mereu!

Advertisements