Inspirația.

Toată lumea o așteaptă, toată lumea o vrea. Este ea, inspirația. Fără ea viața e “pustiu”. Mai în glumă sau mai în serios, chiar are un rol esențial în viețile noastre. Dacă va uitați pe Facebook, cel puțin un prieten, dă “share” unui mesaj motivațional, pe semne că acel mesaj îl inspiră și vrea ca lumea din jur să îl cunoască și eventual să fie de acord cu el, că din acest motiv l-a afișat pe “perete” . Și alți 10 prieteni de-ai vostri, dau cu “like-ul”, ceva de genu că sunt și ei de acord și le place, că parcă bine a mai zis-o ăla care a zis-o primu’. Trăim viața inspirându-ne. Ne place să credem că suntem unici, și suntem într-o oarecare măsură, dar ne construim personalitatea bazându-ne pe ceea ce ne înconjoară, pe relațiile pe care le avem cu familia, prietenii și chiar și cu străinii. Copiem fără să vrem gesturi care ne plac și ne însușim gesturi mai puțin frumoase. Repetăm cuvinte care considerăm că ni se potrivesc. Suntem formați din alți oameni. Puțin de aici, puțin de acolo. Nici nu cred că am putea evolua altfel. Doar că e amuzant să te regăsești în atâția oameni, total diferiți, chiar și față de tine, doar cu anumite lucruri, cuvinte, în comun. Să citești o frază și să ai impresia că tu ai rostit-o sau să te regăsești întru-totul în ea. Uite așa ajungi să te inspiri, poate involuntar.
Este greu cu inspirația, mai ales atunci când ai impresia că te repeți și nu vrei asta. Dacă nu există, atunci mai bine taci, nu cumva să spui ceva neinspirat. Iar atunci când vine, nu trebuie să te lași întrerupt de absolut nimic, că e șireată și scapă printre rânduri.
Sper că am fost destul de inspirată în această seară, dacă nu, mai încerc. Dacă da, tot mai încerc :).

Advertisements