De ce cred unii și alții că e așa rău să fii singur? Când stai de vorbă cu ei, parcă le simți tristețea, culmea, nu a ta. Dacă ție îți este bine așa sau dacă tu nu vrei să faci compromisuri, atunci de ce atâta mila? Chiar nu am nevoie de ea. Și mai și concluzionează, după o anumită vârstă, devii mult mai pretențios! Hai măi, pe bune? Este și normal să fie așa, că de-aia am trecut prin viață, ca să știu ce îmi place și ce nu. Din acest motiv sunt și singură, nu îmi place să fac compromisuri, pentru că da, sunt mișto și merit să am un om și mai mișto lângă mine. Dacă vreau. Poate că îmi place singurătatea, liniștea, viața de una singură.
Alte ipoteze au apărut tot în această seară. Discutam cu niște prieteni despre o scenă trăită de curând. Un fel de mix de priviri pe muzică bună, fără nicio finalitate. Curiozitatea mea era de ce, din ce motiv? Dacă te uiți la mine, bărbat fiind, și ai vrea ceva, gen numărul de telefon, ca de exemplu, de ce nu încerci măcar? Ce ai de pierdut? Poate vei avea multe de câștigat, doar că trebuie să miști ceva. Am primit și un răspuns, tot de la prieteni, bine intenționați de altfel, că eman un aer superior. Sau mai pe românește, că sunt puțin fițoasă și că de multe ori resping cu privirea, deși de multe ori zâmbesc, dar poate că așa este, nu mă pot vedea în afara mea. O “ard” inabordabil de cele mai multe ori, până cunosc un om. Poate că se tem săracii bărbați, cine știe. Oricum, nu ai curaj să mă abordezi, nu ești pentru mine! Și oricum, sunt super pretențioasă, adevărul este că am și motive, infinite!
E bună și singurătatea. Poate fi și grea, dar te și ajută. Am mai zis-o și mă repet, decât singuratate în doi, mai bine singur și fericit!
Sunt bine așa, stop asking!
madalinaiba 