Cucu-bau!

image

Ori am eu “baftă”, ori trebuie să am subiect de blog, ori trăiesc în România. Un lucru este cert, toate se întâmplă în spatele blocului meu când am eu drum pe acolo. Ca și acum 5 minute. Deși ar trebuie să mă îndrept către mama, stau în parcare și scriu. Poza de sus exprimă într-un fel ceea ce am văzut eu puțin mai devreme, am luat chiar și parte la acțiune, eu fiind un fel de personaj negativ, pentru unii. Da, știu, nerăbdători să aflați. Mergeam către mașină, cu una alta în mână. Când, în parcare, o fetiță la vreo 7 ani așa țipa și plângea, mamaaaa, maaaamaaa. Câteva secunde nu am știut cum să reacționez, am crezut că poate va coborî cineva de undeva și o va liniști, dar nimic. M-am apropiat de ea și i-am spus să se liniștească și să îmi povestească. Ea s-a retras, era și normal, eram o străină. Când, în spate undeva, din spatele unei mașini, răsar două capete. Doi oameni maturi care îmi făceau semne disperate, pe genul să nu îi spun copilei că sunt acolo. Prima mea reacție a fost, uite-o acolo, mai aveam puțin să spun pe mă-ta, dar m-am abținut. De la ce nu am putut să mă abțin au fost următoarele: acestea nu sunt glume pe care trebuie să le faceți unui copil, mi se pare macabru și sinistru, și chiar așa îmi și pare. El, pentru că cele două capete aparțineau cel mai probabil părinților, mi-a dat replica: ce știți dumneavoastră ce glume trebuie sau nu să facem unui copil? De aici concluzia lor, ce te bagi cucoană, ce nu ai treabă? Deci eu, personaj negativ. Poate că este corect, poate că nu știu, poate că sunt un străin, dar consider ca nu așa se face educație. Ei probabil au vrut să îi dea o “lecție”, dar au ales un mod de abordare care mie una îmi pare cel puțin brutal. Copilul s-a speriat, urla! Toate aceste “lecții”  înțelese poate de conștient îi pot afecta viitorul ca adult, subconștientul fiind cel care de fapt conduce din umbră. Da, nu am copii, dar asta nu înseamnă că sunt total cretină. Da, sunt o străină, dar asta nu înseamnă că ar trebui să trec nepăsătoare. Păcat, tare păcat. Adulții au mai multe probleme decât își imaginează, mă întreb cum ar fi reacționat cei doi dacă cineva i-ar fi lăsat în necunoscut, cineva în care ar fi avut încredere oarbă. Nu de ei îmi este milă, nici nu o merită. Doar că acel copil va crește și va fi exact ca și părinții ei! Trist, cel puțin de unde privesc eu!

Advertisements