Tu la ce ai renunța pentru dragoste?

image

Toată lumea o caută, toată lumea o vrea, nimeni nu poate trăi fără ea. Cel mai frumos sentiment pe care îl trăim în această viață este dragostea.
Dar ce se întâmplă atunci când o găsim dar nu este aproape? Suntem dispuși să așteptăm cu răbdare sau să ne mutăm în funcție de partener(ă)?
Eu am renunțat la tot, în trecut, și mi-am urmat partenerul de atunci, și nu regret nici măcar o secundă. Aveam 22 de ani, am călătorit împreună în cele mai frumoase locuri, poate și datorită dragostei pe care ne-o purtam am simțit așa. A fost minunat. Dar acum, la anii pe care îi am, 25 :),  nu știu dacă aș proceda la fel. Cred cu tărie în independența mea și îmi doresc să pot să am grijă de mine, îmi pare tare important, mama e de vină. Să știu că mă pot baza mereu pe ceva al meu, indiferent de situație. Dacă aș găsi dragostea departe de casă, aș încerca să văd măcar dacă funcționează, de asta sunt sigură. Dacă ar încerca și el, posibilitatea ca ceva să iasă, ar crește considerabil.
Independența financiară este importantă de ambele părți și din acest motiv mulți oameni au uitat să iubească cu adevărat. Exploziv, amețitor, pasional. Ai găsit pe cineva care să te facă să simți toate cele de mai sus? Atunci, trăiește!
Viața este așa de scurtă și trece atât de repede încât merită să ne bucurăm de fiecare clipă. Chiar dacă trăim astăzi ceva, iar de mâine nu va mai fi nimic, măcar am simțit, fie dragoste, dezamăgire sau toate la un loc. Frica nu ajută în astfel de situații, ea restricționează simțirea. Mâine este o nouă zi, dacă mai vine, dacă nu, măcar am trăit la intensitate maximă!
Tu la ce ai renunța pentru dragoste? Răspunsul corect ar fi la tot. Răspunsul real este, la nimic, de ce să renunț eu, mai bine renunță altcineva. Sau, de ce ar trebui să sacrific ceva pentru dragoste? Ca să trăiesc!
Este vremea să iubim. Începând cu astăzi!

Advertisements