Experiența celor 10 km

image

Nu am îndrăznit să îi spun maraton, pentru că în trecut mi s-a atras atenția, dar este vorba de o cursă, de 10 km, la care am participat recent. Adică ieri. Nu este prima, dar este prima de acest gen, în totalitate caz umanitar. Cam toate merg pe acest principiu, în sensul în care o parte din bani ajung la anumite fundații, din acest motiv vă și îndemn să încercați, măcar o dată. Am mai spus chestia asta și poate că mă repet, dar nu-i nimic, nu am fost niciodată înnebunită după alergat, deși am făcut sport de performanță o grămadă de ani, dar acum parcă pun alt preț, pe toate, mai ales pe sănătate.
Să revin la evenimentul care a avut loc ieri. Un eveniment la care se presupune că au participat 15.000 de oameni. Da, chiar extraordinar. Foarte multă lume adunată și unită pentru aceeași cauză, lupta împotriva cancerului. Înainte de start, crainicul ne-a adresat câteva întrebări. “Câți dintre voi cunoașteți pe cineva care a fost afectat de cancer? Vă rog să ridicați o mână în aer”. În jur, o mare de oameni, mâini ridicate peste tot. Nu cred că era o singură persoană care să nu fi ridicat mâna. A urmat o altă întrebare. ” Câți dintre voi ați suferit de cancer? Vă rog să ridicați o mână în aer.” Și am văzut iar mâini în aer, mai puține ca prima dată, dar nu deloc. Și ultima întrebare, “Câți dintre voi sunt încă sub tratament? Vă rog să ridicați o mână în aer.” Și da, erau mâini ridicate, multe. Cum să nu te impresioneze așa ceva? Cum să privești viața la fel? Lacrimi. Care nu ajută, dar care parcă te fac să devii mai conștient.
Cursa a început la scurt timp după. Am văzut de la copii la bătrâni, toți au alergat. La un moment dat am simțit că nu mai pot, pe la km 7. Când, pe lângă mine, a trecut un băiețel. Nu avea mai mult de 10 ani. Avea un tricou alb pe care îi era scris numele, Liam, nu am să uit acest nume prea curând. Mai jos era scris un text, “în memoria iubitei mele mame”. Și eu care credeam că nu mai pot, amarnic m-am înșelat.
Și asta este doar una dintre povești. Cu siguranță mulți oameni trec sau au trecut prin asta. Da, sănătatea este cea mai de preț. Dacă o avem, putem face tot ceea ce ne dorim. Putem ajuta și ne putem bucura de viață. O viață oricum prea scurtă!
Mulțumesc tuturor celor ce m-au susținut și sper să o facă și în viitor. Doar noi putem schimba cine suntem. Cu ajutorul nostru și a celor din jur. Prin altruism și bunătate. Și prin conștientizare. Realizați oare cât suntem de norocoși?
Va urma..
image

Advertisements