Gelozia.

image

Iubim. Atât de mult încât simțim că nu mai avem aer fără persoana de lângă noi, deși respirăm fără probleme. Atât de mult încât nu ne putem imagina viața fără acel cineva, deși viața ar merge înainte. Când devine iubirea obsesie și din ce pricină? Da, am iubit. Da, am fost geloasă. Da, am greșit. Gelozia este bună atâta timp cât este cu măsură, ca și toate lucrurile bune în viață. Excesul a constituit întotdeauna o problemă, mai puțin conștietizată de persoanele direct implicate. Cei ce au o problemă, nu cred că au vreo problemă, nu ei. Ei văd problemele altora sau îi văd pe ceilalți ca fiind o problemă orbiți fiind de propriile gânduri. Când ajungi în acest punct este bine să te oprești și să analizezi situația cu care te confrunți, să te analizezi pe tine și să decizi pe ce drum o vei lua. Gelozia este o boală și trebuie tratată ca atare. Când faci și exces, este posibil să ajungi să pierzi totul, inclusiv și mai ales persoana pentru care te-ai luptat cu atâta înverșunare, de care ai devenit obsedat și care te-a obsedat. Ce este mult strică și distruge, mai devreme sau mai târziu. Nimanui nu îi place să se știe controlat, urmărit, hăituit, este pur și simplu incomod. Și toate pleacă din noi. Cu cât suntem mai nesiguri pe cine suntem, cu atât vom deveni mai obsedați de ceea ce ne “aparține”. Vom da vina pe trecut, pe fostele iubiri, pe potențialele iubiri, foarte puțin sau mai deloc pe noi. Gândul ne omoară și ne macină! De fapt noi o facem, inconștienți și orbiți! Mai trist este că peste aceste gânduri nu se așterne niciodată liniștea. Dacă nu avem liniște, nu avem iubire. Iubirea se transformă în ură. Și ura in singurătate!
Hai să ne iubim frumos, începând cu noi! Eu am învățat să fac acest lucru și sunt foarte fericită și puțin geloasă, prea e mișto tipa din oglindă! 🙂

Advertisements