1leu.org

image

Nu am copii, nu în mod natural cel puțin, în inima mea sunt toți copiii din lume, sau asta vreau să cred. Mai cred că aceștia nu merită să afle ce este durerea, foamea, boala. Îmi pare crunt să văd sau să aud despre un suflet că suferă în acest mod. Și foarte nedrept. Mă întreb de multe ori cum se face că ei trebuie să îndure așa ceva, ei care sunt așa puri, așa nevinovați, așa frumoși.
Nu am copii, dar mă pot pune atât de ușor în locul unui părinte care își vede copilul cum suferă. Inimaginabil. Dureros. Sfâșietor.
Toți credem că nouă nu ni se va întâmpla niciodată. Toți suntem nemuritori, până când nu mai suntem și avem nevoie de ajutorul celor din jur. Orice copil merită să ajungă adult și merită să fie fericit. Orice copil merită să fie iubit și ajutat. De fapt, orice om merită asta.
Nu vreau să îndemn pe nimeni cu nimic. Eu fac ceea ce simt, ceea ce cred, ceea ce îmi place. Fac ceea ce mi-ar plăcea să primesc și eu în eventualitatea că,  dar nu pentru asta… Dau înapoi la rându-mi, chiar am atât de multe chestii de neprețuit, dar și materiale.
Voi? Faceți cum credeți, dar dacă aveți un leu în plus, o inimă mare, un strop de umanitate.. 1leu.org, vă rog.
Dacă mă apreciați și credeți în mine, un share, ca să vadă și prietenii voștri, sigur au și ei un leu în plus pe undeva.
Vă mulțumesc! Și vă zâmbesc frumos, eu și zecile de suflete care așteaptă. O șansă, un miracol, o nouă viață. De la noi!

Advertisements