La radio, vreau să m-aud la radio!

image

Și, cum a fost la radio? Am mai fost acolo, dar niciodată ca și invitată. Nu m-am gândit că voi avea vreodată ocazia ca eu să vorbesc și să susțin anumite idei, ale mele și ale altora în care cred cu vehemență. În scris, totul este mult mai ușor. Ai timp să analizezi și să te corectezi. La radio, tv, orice emisiune care are loc în direct, trebuie să spui bine din prima. Nu mai țin mine ce am spus, sau poate doar pe alocuri. Sper că nu m-am făcut prea tare de râs, dar chiar și așa, nu îmi pare rău. Emoții. Asta am simțit. Plăcere și dorință, asta mi-au transmis oamenii care știu ce fac, adică cei doi BB. Determinare. În ochii tuturor. Toți credem, luptăm și știm că o să fie bine. Știu sigur că toți ne dorim asta dar prea puțini au timpul și energia să mai lupte. La radio, acolo m-au auzit mulți oameni pe care îi cunosc sau nu. Important este că am reușit să îmi transmit mesajul, să mă fac înțeleasă și poate pe alocuri, să conving că această bătălie merită să fie dusă până la capăt.
Cum a fost la radio? Extraordinar! Vă mulțumesc și ne vedem pe 9 Mai, la ora 9, la intrarea principală a Salii Sporturilor Olimpia Ploiești!

Advertisements