Mulțumesc!

image

A trecut și ziua de astăzi, o zi minunată de-a dreptul! Chiar dacă există și guri rele care vor, nu vor, îți strică buna dispoziție, sau încearcă să facă asta, eu știu că voi lupta până la capăt! Și încă puțin.
Acum să vă povestesc puțin despre alergarea de astăzi. Sinceră să fiu, eu nu prea am apucat să alerg, dar nu îmi pare rău, din contră, sunt super fericită!
Am ajuns la locul “faptei” pe la un 8 și jumătate. În drum m-am oprit să o iau și pe o prietenă, eram deja 2, mă simțeam mai bine. Ajunse acolo ne-am mai întâlnit cu încă vreo 2 prieteni. Era 8.45, pfff, oare vor apărea oamenii care au spus că vor veni sau? Și au început să vină. Nu știu câți am fost la numar, dar țin minte că am avut emoții. Nu mai știu ce am zis, dar nu cred că am fost foarte coerentă. Ora 9, toată lumea era pregătită să alerge, doar că oamenii au tot venit, până pe la un 9 jumătate, chiar 10. Am alergat o tură în jurul lacului. A fost cea mai frumoasă tură pe care am alergat-o vreodată. Ghiozdănelul special achiziționat pentru această acțiune era plin! Zâmbesc și acum când mă gândesc! Mulțumesc tuturor pentru sprijin! Mulțumesc John, Bubanu și Blaj! Mulțumesc chinezoaico, mulțumesc Laura, mulțumesc fiecărui om în parte, în numele meu, în numele Asociației 1Leu și mai ales în numele tuturor copiilor care așteaptă o nouă șansă la viață, pe care toți le-am oferit-o astăzi. Leu cu leu. Om cu om. Împreună, putem!
Ne revedem pe 6 Iunie, în aceleași condiții și poate în număr mai mare! Să fiți mândrii de voi, aveți motive, cam 3443 de motive.
Și așa de încheiere, un băiat astăzi mi-a dat un leu. Mi-a spus că nu are mai mult și și-a cerut scuze. I-am mulțumit din suflet și i-am spus că apreciez. Nu cred că este conștient cât de mult valorează de fapt leul lui! Ca și fiecare leu în parte!
Mă repet? Și ce dacă! MULȚUMESC!

image

Advertisements