Vacanța și românii!

Știu că ați observat că mie îmi cam place să mă plimb. Îmi iau o prietenă sau găsesc prieteni pe undeva și mă pun pe treabă. De data aceasta am ajuns in Italia, pe o insulă numită Sardinia. Dacă mai țineți minte, în anul 92, da 1992, când am avut prima dată cablu tv, posturile pe care le “prindeam” pe atunci erau majoritar italiene. Mă uitam zilnic la tv visând să ajung aici. Mi se părea fabulos ceea ce vedeam, chiar și era la acea dată când noi veneam după “nu zaet pagadi” și “leka nosht deca”. Pot spune că atunci am învățat limba italiană, la modul că înțeleg tot și zilele astea am constatat cu stupoare că pot chiar să și port o conversație decentă, fără antrenament prealabil. Până aici totul super! Italineii sunt foarte mândrii să audă dulcea lor limbă rostită de niște străini. Până când ajung la întrebarea, dar voi de unde sunteți? Da, nu pot recunoaște limba noastră și nu prea vorbesc alte limbi străine, engleza fiind vorbită doar de prea puțini. Noi ne mândrim cu cine suntem, cel puțin noi două și familiile noastre, așa că spunem apăsat, din România. Aha, spun ei și se vede întristarea. Parcă le aud gândurile, astea două au venit la “produs”, că asta fac toate româncele, și poate că cele pe care le-au întâlnit ei chiar cu asta se ocupă…și gândurile continuă, și sigur au și doi bărbați care fură și/sau au de gând să comită o ilegalitate. Trist. Nedrept. Adevărat. Eu una sunt mândră că sunt cum sunt, dar simt și rușinea celora care fac chestii de care nici măcar ei nu mai au cum să fie mândri. Mai nasol este că mă irită catalogarea asta absurdă. Românii sunt toți la fel, de o calitate inferioară, care sunt mereu puși pe fapte rele.
Bine, cred că mulți dintre voi au simțit-o pe pielea lor și din păcate nu putem schimba în 5 minute faptele petrecute în ani de zile.
Dar nici să plecăm capetele, nu îmi asum nimic din ceea ce nu ne reprezintă de fapt ca și nație și mai ales pe mine, pe persoană fizică!
Voi fi mereu o româncă care va cerceta, va descoperi și se va mândri cu naționalitatea ei!

image

Advertisements