Fără titlu!

Aceasta este o conversație reală, rog seriozitate!
Introducere: mă întorceam cu Oreo de la un loc de joacă pentru câini. Obosiți amândoi așteptam cu nerăbdare să ajungem acasă. Mai avem doar puțin, când, în fața noastră, doi tineri care nu aveau mai mult de 18 anișori au pornit-o în a discuta.
Noi pășeam atent în urma lor până când nu am mai putut suporta și i-am depășit!
Cuprins:
Ea (vorbea la telefon) : Da fă, pâine ai luat? Pâineeee! ( nu părea prea satisfăcută de răspuns și a închis telefonul cu un aer greu și parcă trist în același timp)
El: Vrei fă?, și îi întinde ce parea a fi o ciocolată.
Ea (în scârbă): Nuuu. Nu îmi place! Ți-am zis de atâtea ori! (cu coada ochiului observă că există și spectatori, bine, mai mult eu și fără voia mea, nu aș fi plătit niciodată pentru a vedea un spectacol așa de prost, sau dacă aș fi făcut-o, m-aș fi ridicat și aș fi plecat fix în mijlocul lui)
El: Da’ ia fă! Aseară ți-a plăcut, acu’ ai început să faci figuri!
Ea: Mă, da’ tu nu-nțelegi că nu vreau că nu îmi place!?
El: Prost o fi ăla care ți-o mai lua ție orice! (și buf una peste creștetul capului, să se știe cine-i șefu)
Ea: Hahahaha. Pot să îmi iau și singură, nu e nevoie să îmi iei tu! (palma probabil chiar era o mângâiere)
El: Fă, e ultima oară când te întreb, vrei? Că dacă nu o arunc! (pe jos, evident, că doar nu îl apuca acum bunul simț)
Ea: Hai nu o arunca, că poate mănânci mai târziu (vezi dacă ți-o iei, devii mai grijulie).
Încheiere : nu am mai putut și am simțit nevoia să îi depășesc. I-am mai auzit vorbind fără să vreau, despre mâncare la ore târzii, dar nu vreau și nu pot să mă mai chinui încercând să reproduc așa numita conversație!
Concluzie: trăim într-o țară plină de oameni care nu au habar să vorbească și să se poarte! Problema este că ei se înmulțesc extrem de repede, efectul advers al manelelor, cel mai probabil! Și în curând ne vor domina, au început deja, media este plină! Ce putem face noi? Am putea să emigrăm și să ne rugăm la o bombă, după care să ne întoarcem liniștiți și să repopulăm țara. Am putea să îi dăm ca exemplu negativ copiilor noștri, pentru cei care au avut curajul să facă măcar un copil în țara asta și să ne rugăm că binele va învinge cândva, cumva.
Dacă aveți și alte sugestii, le aștept.
Trăim în România și asta ne pre(ocupă) tot timpul!

Advertisements