Viena, mereu surprinzătoare!

Aseară după o zi lungă de mers pe jos ne-am hotărât să mai ieșim puțin, am fost să facem sport. Eu am alergat, că na, la asta mă pricep, iar fetele s-au urcat pe biciclete. Ne-am setat traseul, aveam să ne petrecem seara pe malul Dunării, de-a lungul ei! Ufff, ce priveliște minunată, m-aș putea obișnui cu asta fără probleme!
Mi-am setat ceasul, aveam de gând să alerg circa 30 de minute, la ritmul meu reprezentând cam cinci km. Și am început “treaba”. Nu am mai alergat de foarte mult timp cu atâta plăcere! A fost o experiență care a durat în jur de 50 de minute, jumătate pe uscat și jumătate pe ploaie. Am mai alergat pe ploaie, pentru spitalul nostru, a fost la fel de frumos! Diferența este că în această seară când am ajuns acasă am constat că am încălțările curate, poate chiar mai curate decât atunci când am ieșit afară! Alt lucru care mi-a plăcut a fost energia pe care mi-a oferit-o această alergare! Deși mă gândeam că nu voi putea să alerg mai mult de jumătate de oră, am reușit să alerg mult mai mult, și aș mai fi alergat, doar că am ajuns acasă, eram și cu pitica și nu o puteam ține în ploaie! Minunat, așa m-am simțit! Și încă am starea asta de bine!
Nu știu cum, când, unde și dacă vom ajunge să trăim astfel de senzații la noi acasă, dar în timp ce alergam mă gândeam că m-aș putea muta aici măcar pentru astfel de trăiri! Peisaj, curățenie, plăcerea alergării într-un mediu normal, un spațiu care nu este intoxicat de manele și semințe!
Nu, nu mă mut! Nu încă, cel puțin. Dar mă bucur că am trăit o astfel de experiență, pentru unii poate banală! E așa frumos să alergi prin ploaie și să simți libertate, fericire și pur și simplu să zâmbești! Uite cam așa arăta Dunărea la drum de seară, înainte de ploaie, parcă înzecit mai frumoasă!

image

Advertisements

Carla

image

Încerc de când am venit să scriu ceva pe blog, și da, iar sunt plecată. De ce spun că încerc și nu reușesc, pentru că o voce dulce și scumpă mă tot cheamă: nașa, nașa! Zâmbesc maxim când o aud, nici nu cred că aș avea cum să am o altă reacție. Dar un copil înseamnă “a full time job”, asta e clar! Momentele în care ai o secundă sunt foarte rare, de obicei când doarme sau când îți acordă cinci minute să faci un duș, în cazuri și mai rare, doar când e cineva în vizită! Am și uitat despre ce am vrut să scriu, am fost întreruptă de trei ori până acum.. Ca să am grijă de diverși bebeluși, ca să ne spălăm pe dinți dar nu în ultimul rând ca să ne și pupăm.
Carla este un copil jucăuș, frumos, inteligent și mai ales sănătos! Ce mai contează că vrea de la prima oră să te trezești ca să îi îmbraci bebelușul că de mâncat a mâncat ieri, sau că te strigă din cinci în cinci secunde chiar dacă ți-a spus tot acum cinci secunde că te lasă să îți bei cafeaua. Este o scumpă! Și nu doar ea, dar toti copiii care apar în viețile părinților lor ca niște minuni. Doar că unii trebuie să învețe lecții mult prea dure, de la vârste mult prea fragede, lecții grele pentru toată lumea dar mai ales pentru sufletele lor de copii. Mă uit la Carla și sunt fericită, chiar dacă sunt zăpăcită dis de dimineață! E sănătoasă! Pentru unii cuvântul acesta nu înseamnă prea mult, pentru alții, totul! Ar da orice să fie sănătoși și să se bucure de viață. Să li se spună dis de dimineață, ce faci, vrei să te joci?
Copiii sunt cele mai frumoase și pure ființe care există pe această lume, pentru ei trebuie să încercăm să schimbăm ceva! Nu-i așa că aveți chef de joacă? Am sau nu, eu de asta mă pregătesc acum.. În trei, doi, unu..

Am doar 18 ani…

.. Și restul experiență! Nu îmi este rușine cu ea, dar chiar deloc, pentru mine este doar un număr oarecare, un număr care se schimbă an de an în aceeași zi, prima din lună. Așa, și? Asta ce vrea să însemne?
Pentru unii înseamnă maturitate, în orice, inclusiv în vestimentație. Eu consider că sunt suficient de matură, atât de matură încât să înțeleg că mai am multe de învățat și de experimentat. Și că oricum timpul nu îmi va fi suficient niciodată. În concluzie, mă îmbrac colorat, port accesorii atipice vârstei mele înaintate, mă comport uneori ca și un copil, zâmbesc și râd în hohote asemenea unui nebun. Poate că și datorită celor enumerate mai sus, cei ce nu mă cunosc după anul nașterii cred că sunt cu mult mai tânără, nu că ar conta sau că mi-ar păsa, dar e chiar un sentiment mișto.
Nu cred că oamenii ajung să fie mai mult sau mai puțin înțelepți în funcție de vârstă, un mare aport îl are și intelectul la care se adaugă experiențele de viață. Nebunia are și ea rolul ei. Te împinge să îți depășești limitele, să vezi dincolo de granițele impuse de alții sau chiar de propria minte! Nu avem cum să fim toți la fel, ar fi chiar monoton, diversitatea este chiar foarte indicată. Este bine să ne uităm în jurul nostru dar să nu ne uităm niciodată identitatea! Și să nu ne schimbăm, doar dacă devenim mai buni, și da, se poate!
Concluzia? Îmi strâng părul la spate, port haine-nflorate.. Nu voi fi pe placul tuturor și nici nu vreau asta, dar voi fi eu alături de cei cu care voi fi compatibilă să merg pe acest drum numit viață. Nebună, zâmbitoare, de cele mai multe ori cu sufletul deschis și tânără.. chiar dacă datele din buletin spun altceva, dar nu mie!

Grecii și criza.

image

Am zis să relatez de la fața locului, că jurnalism mai bun nu se poate, nu că aș pretinde eu că fac parte din această categorie, dar nu am găsit altă exprimare. Dacă ai card de credit sau chiar și de debit, poți retrage numerar fără probleme de la bancomat. Da, nu vei putea să scoți fără număr, ai dreptul să scoți 450 de Euro în decurs de patru zile. Gen, astăzi scot 50 și mâine 400, dar poimâine nu mai am cum să retrag niciun ban. Până în ziua cinci când o poți lua de la capăt. Am înțeles că au existat restricții acum ceva vreme, și anume, puteai retrage 60 de Euro pe zi, care la un moment dat au devenit 50 pentru că nu mai existau bancnote a căror cumul să ajungă la această sumă, dar acum totul e tip top mini top.
Alt capitol, mâncarea. Fraților, bani să ai! Poți cumpăra absolut orice, nimic nu lipsește de la raft. Și da, poți plăti și cu cardul. La fel când vine vorba de benzină. Dar cum mințim poporul cu televizorul.. Lumea a ajuns să creadă fel și fel de inepții, iar dacă e de rău e și mai plauzibil.
Vrea și Mircea să zică ceva: “Am văzut și foarte multe turiste foarte mulțumite și satisfăcute abordând un zâmbet jucăuș. Mie mi se pare că, criza, nu are nicio treabă. Io unu’,  n-am simțit-o.”
Aceasta este părerea la cald a unui simplu turist venit în vizită în Grecia. Se pare că totul funcționează așa cum trebuie. Berile sunt la rece așa că eu vă sfătuiesc să porniți la drum fără nicio teamă și să vă bucurați de viață! Maxim, am zis! Cu sau fără criză viața trece la fel de repede. Și parcă e mai frumoasă criza lor :).

Aventuri din vacanță! 7 prieteni la drum plus copilul de rigoare.

Și într-o seară ne-am decis. Hai la greci! Înainte de criză, înainte de lucrările de la podul care leagă România de Bulgaria, ăla de la Giurgiu, după ce se lăsase seara. Ne-am planificat concediul cu atenție în așa fel încât să pornim toți în același timp.
Și a venit ziua cea mare! Hai să plecăm pe la orele 20, ca să fie seară și nu zi, să fie răcoare și nu cald. Am plecat pe la 20.45, evident, fix la timp! Pe drum ne-am oprit evident de prea multe ori, asta doar între Ploiești și București, să vedem ce urmează, că suntem de-abia la Giurgiu. Am reușit să facem trei ore până la pod și acum stăm. Da, pe loc. Înainte de asta am oprit la ultima benzinărie din România unde casierii înșelau un cetățean bulgar, îl păcăleau cu vreo doi lei, atât cât valorau și ei probabil. Și arătăm cu degetul la alții. Mai urmează să relatez, după ce trecem podul, care se pare ca va fi mai devreme decât estimam. Ah, nu, era o glumă! Hai că am scăpat ieftin, 30 de minute, doar că traseul arată cam periculos, eh, măcar vom cădea în apă.. Ciudată senzație! Mai e puțin și ne arătăm buletinele, nu de vot, nu încă și nu în țara asta în care vom intra imediat. Leka nosht deca! Da, da! Am intrat fix deloc, stăm pe pod și așteptăm, ce, încă nu știm, vedem în jumătate de oră cel mai probabil. Bine că ne leagănă podul așa frumos, ca nu cumva să adormim! Senzații tari, propuneri indecente, transpirație rece, doar între România și Bulgaria! Nu ezita! Vino chiar acum să încerci și tu. Aventura această te va costa doar 26 de lei, dus – întors. Îți vei aminti și ce anume ai consumat la masa de dimineață! Și nu doar tu! Hai că am stat o oră pe podul “prieteniei”. Am reușit să ieșim din România in doar patru ore! 120 de kilometrii de asfalt, cred că și în marșarier mergeam mai bine. Eh, acu’ începe distracția, noroc că vorbim limbi din astea străine, deja am impresionat doi vameși. Și prima oprire după ce am trecut frontiera a fost să luăm vignetă. Nu există de 10 zile așa că ne-am văzut obligați să luăm pe o săptămână. Dar, la benzinăria la care am oprit, ce credeți, nu aveau decât pe un an, așa că a trebuit să mergem în altă parte, bine că nu era departe și că era aproape, ah, da, și că aveau ce căutam noi.
Nu am mai mers mult și cine ne oprește? Miliția, 22 22 22! Eu am coborât direct din mașină și am început negocierea. El era vizibil deranjat de faptul că am oprit trei mașini în același loc. Eu i-am spus că îmi pare total legitim, că putem opri oriunde ne dorim. Ei, până la urmă am scăpat cu 10 euro și zâmbet, ne-au urat și sănătate, na, pe bani. Nu mai e mult până departe, dar mâine cine bea un cocktail pe plaja? Cine, cine?
Am reușit să pășim sau mai degrabă să ajungem în Grecia în 12 ore. De acum începe relaxarea deși suntem mult prea obosiți. Am reușit să pierdem un capac de roată de la una dintre mașini, că suntem cu trei, dar nu e bai. E tare că avem walkie talkie-uri, o idee foarte bună atunci când ești cu prietenii la drum, mai o glumă, mai o avertizare, chiar de super folos!
După 17 ore am reușit să ajungem în port. Acum bem o limonadă aka fanta de lămâie și așteptăm să luăm un ferry catre insulă, destinația noastră finală!
Hai că parcă a meritat.. Sau? La ora asta aș spune contrariul, simt cum mă dezintegrez celulă cu celulă. Dorm și mă refac! Hai că dacă e ne distrăm, promit eu! Bine că am ajuns tot șapte și copilul e tot cu noi! Hai noroc!

image

Educația.

image

Mi-am tot exprimat părerea pe și anume peretele de Facebook în legătură cu educația generației ce vine din urmă! Știu, mai există și excepții, nu vreau să fiu pesimistă, oricum nu îmi stă în caracter, doar că în ultima vreme mi-a fost să văd altceva. Și deși cunosc cazuri unde omul și-a depășit condiția, parcă nu mai văd luminița de la capătul tunelului.
Cea mai mare armă împotriva populației o reprezintă televiziunea, care injectează venin cu fiecare ocazie. Dacă nu ai discernământ sau ești o fire influențabilă, atunci anumite emisiuni te pot convinge de o altă realitate, dar mai ales pot împinge tinerii să creadă că anuminte modele sunt demn de urmat. Și toate fetițele se visează Bianca Drăgușanu și toți băieții se visează Leo de la Strehaia sau mai știu eu ce altcineva! Nu am nimic cu “personajele” de mai sus, doar împotriva lor și a tuturor adepților lor. Îi consider imorali, oameni care nu au ce să ofere acestei societăți care este deja la pământ. În niciun caz nu vreau ca cineva să ma aprobe, nu asta mă interesează și știu că noi nu putem influența ceea ce cu durere se petrece în jur, doar că mă doare. Sunt copii care trăiesc în astfel de medii pe care ei le consideră normale, copii intoxicați cu fel și fel de informații care îi transformă mai târziu în niște adulți cu probleme. Pentru copiii mei voi avea soluții, va depinde de mine, dar pe ei cine îi ajută? Mila și revolta mea știu că nu vor putea să facă asta, iar părinții lor sunt mult prea preocupați de facturi, alcool și bătăi! Copiii devin pentru mulți o povară, o gură în plus de hrănit, un adult care încă mai visează sau măcar ar dori să o facă dar nu este lăsat, nu în viața asta.
Comparam fără să vreau ceea ce “primim” noi ca și emisiuni TV cu ceea ce primesc de exemplu nemții. Dar și gândirea total diferită și da, pesimistă în ceea ce ne privește, gen, nu vom ajunge niciodată ca ei. Așa fraților, resemnare! Mergem pe o cale și nu ne dorim să ieșim din tipare, ce bine că nu se poate, barem să știm să nu mai încercăm, ar fi în zadar oricum. Și alt lucru care lipsește, ajutorul reciproc. Mulți nu știu ce înseamnă să întinzi o mână cuiva, să ajuți fără să primești nimic în schimb, doar zâmbet! Materialul face legea, și este una pentru toți.
Păcat pentru copiii noștri care ar trebui să reprezinte puritate, frumusețe, inocență. Unii poate chiar reprezintă asta, dar vor crește și vor face parte dintr-o societate formată din mai mulți adulți cu probleme decât cei care au crescut într-un mod sănătos. Adulți care vor face același lucru ca și părinții lor, vor naște copii doar pentru că trebuie și vor crește adulți cu și mai multe probleme.
Avem nevoie de educație, și cum majoritatea se educă la TV, cred că de acolo ar cam trebui să se și înceapă. Că de înmulțit, știu toți să o facă, mai grav e că multora le și reușește, de prea multe ori!

Vestea.

Ea era absentă în acea zi, nu avea chef de absolut nimic, nici glumele lui nu aveau același gust, iar gândurile ei se loveau între ele și nu ajungeau la nicio concluzie. Îl privea și îi zâmbea, dar puțin forțat, nu pentru că nu l-ar fi iubit, ci pentru că problemele ei erau mai importante ca orice din lume, chiar și mai importante decât el. Avea o stare de nervozitate pe care nu și-o putea explica, ar fi vrut să fie singură dar nu voia să îi rănească sentimentele, așa că zâmbea. Când roțile mașinii s-au oprit și zâmbetul lui părea să piară, ea a devenit parcă mai interesată, mai vie.

– Hei, ce s-a întâmplat? Ai un aer, așa, ciudat!

– Nu s-a întâmplat nimic, ce să se întâmple?, el nu o jignea niciodată, nu o rănea cu niciun răspuns pe care ea ar fi putut să îl considere deplasat, era mereu atât de atent cu ea, atât de plin de iubire.

– Scuză-mă, am o stare aiurea, nu mi-o pot explica!, ea îi vorbea mereu deschis, știa că el chiar o ascultă, poate prea deschis.

– Stai liniștită! Cu toții le avem, chiar și eu! Doar că eu am noroc cu zâmbetul tău, cel mai frumos din lume!, o iubea și nu îi era teamă să îi arate asta de fiecare dată.

– Chiar nu îmi pot explica treaba asta, eram bine puțin mai devreme. Ei, lasă, că îmi revin eu., și ea îl iubea și nu voia să îl facă să se simtă aiurea, mai ales că simțea că își lasă toată greutatea pe el, toate gândurile și trăirile ei care cântăreau așa greu.

– Vei fi ok, este doar o stare, ai să vezi.

– Da, sper, nu îmi place să mă simt așa..

– Da’, cui îi place?, și deși era grăbit, nu se putea dezlipi de ea.

– Haide, fugi, ai să întârzii. Eu te aștept acasă, fac un duș, stau puțin întinsă, trebuie să îmi treacă..

– Nu îmi vine să plec când te văd așa!, da, chiar o iubea mai presus de orice!

– Am să fiu bine, doar tu ai spus-o! Pe de altă parte, tu, ești ok?, mai devreme discutaseră despre fel și fel de chestii, și avea ceva in ochi.

– Hei, cu tine vorbesc! Ești ok?!, el privea în gol..

– Nu vreau să te împovărez cu problemele mele!, eu v-am zis că o iubea!

– Să nu mai spui asta niciodată! Povară? Tu nu ești o povară, te iubesc, remember? Haide, spit it out!

– Aș prefera să nu îți spun! Dar știu că îți datorez asta!

– Mă înșeli? Vrei să pleci?

– Nuuuu! În niciun caz.. Nu acum, niciodată!

– Și atunci???

– Pfff! Aș vrea să îți spun, dar nu pot! Te-aș răni și nu vreau asta! Nu vreau să știi ce este durerea! Nu meriți să o simți, nu tu! Oricum, nu este vina mea!

– Deja mă sperii! Despre ce este vorba? Vreo boală?, și lacrimile au luat-o cu asalt! Elibera toată energia negativă de mai devreme și își imagina tot felul de chestii. Era egoistă, se gândea la ea și la suferința ei, la viața fără el, la toate nebuniile din lume!

– Nu!, zise el și își puse mâinile pe cap, nu este vorba de nicio boală, nu mai plânge, te rog! Te rog! Orice dar nu mai plânge!

– OK, atunci e bine! Ai omorât pe cineva sau cum? Dacă nu vrei să îmi spui, aia e, bine că nu este vorba de o boală!, și privirea îi era ușurată, în câteva secunde își imaginase sfârșitul lumii la pătrat, bine că nu era cazul. El o privea duios, cum numai el știa să o facă. Ochii îi transmiteau cea mai frumoasă căldură și cea mai pură iubire, o adora, era universul lui. Ea și zâmbetul ei atât de senin și inocent.

– Ah, nu îmi place să îți ascund lucruri! Da, este vorba de o boală!, și la scurt timp după își duse iar mâinile la față, ca să ascundă emoțiile puternice și lacrimile din ochi! Dacă vrei să nu mai ai nimic de a face cu mine, înțeleg. Și mă retrag! Ea privea în gol. Nici nu știa cu ce întrebări să înceapă! Ce, cum, unde, de când, se tratează? Singurul lucru de care era sigură era unul și bun, nu avea de gând să plece de lângă el, nu acum, niciodată! Și-au jurat credință și ea știa că el se va face bine, simțea asta!

– Cum să plec, ești nebun? Unde să plec? Te iubesc, nu ai să vezi asta! Când ai aflat, ce e, există tratament?

– Te-aș  înțelege dacă ai vrea, nu vreau să fiu povara nimanui și nici nu vreau să mă privești cu milă! Știu de ceva vreme, nu am știut când, cum și dacă să îți spun, aș fi preferat să nu auzi asta de la mine! Nu îmi place să știu că te fac să suferi, înțelegi? Momentan sunt bine, doar că nu se știe cât voi mai avea de trăit! Până mâine sau încă 10 ani.. Și nu, nu există tratament..

Priveau în gol amândoi! Lumea toată a reușit să se prăbușească în nici mai mult și nici mai puțin de câteva secunde. Ea, egoistă, nu ar fi vrut să treacă prin așa ceva. El, altruist, nu ar fi vrut ca ea să treacă prin asta. Ei, puternici, se iubeau și aveau de gând să lupte pentru dragostea lor, cu morile de vânt, cu boala, cu oamenii, cu răutatea, cu materialul! Și-au jurat atunci, acolo, că lucrurile vor rămâne la fel, că se vor bucura de viață indiferent de vremuri. Și au realizat încă o dată că viața merită să fie trăită din plin! Ea era iarăși absentă, dar acum cu un motiv mult prea prezent în viața lor. Și când absența a dispărut, a reapărut zâmbetul și bucuria. De viață, de oameni și mai ales de el. El o iubește! Ea îl iubește! Ei împotriva tuturor! Și se iubesc!

Dragostea-i ca și o râie, te mănâncă și-n călcâie!

Dragostea apare din senin, pe nespusă masă, atunci când te aștepți mai puțin. Ea nu vine atunci când vrei tu, atunci când ai cea mai mare nevoie sau când ai tu chef. Ea nu vine chinuită, trasă cu sfoara în disperare, rugată la drum de zi sau de seară. Cel mai frumos este că apare total aiurea, când parcă simți că nici nu mai ai nevoie de ea! Și te învăluie în cele mai ciudate feluri. Eu spun din amintiri, dar tare mișto e când iubești, sau măcar crezi asta! 🙂 Mai ales când totul se întâmplă spontan și în ritmul în care vrei tu să se întâmple. Eu și răbdarea nu prea suntem prietene, așa că eu vreau totul repede! În plus, cred că am atins maturitatea necesară ca să mă “arunc” cu capul înainte.
Scriu aceste rânduri pentru că o foarte bună prietenă trăiește acum aceste senzații! Trăiește clipa și atât! Fără mii de întrebări fără răspuns, fără teama, ci doar ghidată de inimă. Acum. Aici. Și mă bucur pentru ea, pentru clipele frumoase și pline de intensitate, pentru nerăbdare, pentru zâmbete, pentru veselia specifică unui copil, pentru tandrețe. Pentru că dragostea transformă cel mai ursuz om în cel mai jovial copil! Pentru că dragostea înseamnă bunătate și căldură. Pentru că este tare frumos să iubești și să fii iubit, mai frumos decât o râie în călcâie! 🙂

Despre una, despre alta.. Un fel de zbor cu parapanta!

image Cine are timp, să și-l umple, cine nu, să și-l facă! Eu una sunt fan adrenalină, poate și pentru că acest termen rimează cu numele meu, mama dacă ar putea, s-ar răzgândi, tardiv totuși. Cum de am ajuns eu să zbor cu parapanta?! Păi datorită unui coleg care a făcut și școala în acest sens. Omul pasionat de motoare și sporturi extreme, ar spune unii, mi-a recomandat un instructor, domnu’ Feri. Mi-a plăcut de el din prima, de când ne-am auzit la telefon ca să stabilim detaliile legate de zbor, ce, când, unde! Un domn spiritual care te face să te simți în siguranță, mai ales cu astfel de ocazii, încrederea primează! Și a sosit ziua cea mare. Ajunsă la locul stabilit, mereu uit cum se numește, stați să caut, că cine știe ce gând vă bate și după dați vina pe mine că nu ați știut încotro să mergeți, Bunloc Brașov, am așteptat cu emoție să apară domnul Feri. Sosit la fața locului, am așteptat 5 minute pe un domn întârziat ca să putem urca, că na, trebuia să avem de unde să coborâm. Și telescaunul pornește doar dacă sunt minim 6 oameni care vor să urce. După o urcare care părea să nu se mai termine, am ajuns la locul “faptei”. Feri a început cu instructajul. Eu atentă sau mai puțin atentă din cauză emoțiilor, dădeam din cap ca și un câine din ăla de plastic poziționat în spatele unei Dacii 1300. Da, am avut super emoții.. Până când am început să plutim în aer, să zburăm și să simțim libertatea oferită de acest sport! Toate emoțiile au dispărut din momentul în care ne-am desprins de la sol! Nu am cum să redau în cuvinte ceea ce am simțit, oricât mi-aș dori să fac asta! Dragilor, este extraordinar! Minunat! Fantastic! Fabulos! Merită să zburați în acest fel măcar o dată în viață! Și dacă o faceți, nea Feri vă va ghida perfect și vă va face să vă simțiți în siguranță! Are și GoPro și vă face si film și poze ca să aveți cu ce să vă lăudați după! Și dacă sunteți și simpatici, ca mine, vă dă și cârma, în timp ce zburați, că după nu mai are sens, sau dacă insistați! 🙂 A fost o super experiență! Cred că o voi repeta cât de curând, pe mine una m-a fericit maxim, ceea ce vă doresc și vouă! Așa că oferiți-vă o senzație nouă, nu veți regreta! Feri, mulțumesc mult pentru experiență, zâmbet și răsuciri nebune la altitudine! image

Rezultatul.

Milioane de gânduri îți trec prin cap, îți cutremură întreg universul, îți amplifică respirația și bătăile inimii. Îl aștepți cu nerăbdare și cu teamă in același timp, fără să știi ce anume te înnebunește mai tare, extazul sau agonia. Și îl primești. Deși toate vocile din cap îți spun că totul va fi bine, deși toți oamenii din jur te strâng la piept cu privirea și încearcă să te încurajeze, rezultatul nu va fi diferit de realitate. Și realitatea e dură de obicei. Dar gata, îți faci curaj, ce atâta amânare, oricum nimic nu se va schimba, sau poate că totul! E pozitiv! Trebuia să fie negativ, dar nu, e pozitiv! Milioane de gânduri îți trec acum prin cap, oare e testul greșit? Dacă mi-au încurcat analizele în laborator, s-a mai întâmplat și altă dată?! Oare am să mor? Mai are sens să lupt???
Și de acolo începe lupta! Cu tine, cu corpul și cu mintea ta! Cu răspunsurile la întrebările pe care nu ți le-ai pus vreodată dar care sunt ca o avalanșă ce îți cade brusc peste minte si trup! Cu toți oamenii din jur care îți spun fără să știe cum că totul va fi bine! Cu birocrația! Cu sistemul medical! Dar mai ales cu tine! Un test ți-a schimbat toată viața, ți-a distrus toate planurile de viitor, ți-a năruit toate visurile.
Parcă simți cum te sufoci secundă cu secundă.. Și brusc, transpirația rece te trezește! Era un coșmar! Și ce coșmar, dintre cele mai urâte, din acelea care te pun pe gânduri și te fac să prețuiești viața. Tu ai scăpat de rezultat, alții încă îl așteaptă cu speranța că va fi negativ.. Dar de multe ori e pozitiv.. Și nu se mai trezesc din coșmar, trăiesc sau…