Vestea.

Ea era absentă în acea zi, nu avea chef de absolut nimic, nici glumele lui nu aveau același gust, iar gândurile ei se loveau între ele și nu ajungeau la nicio concluzie. Îl privea și îi zâmbea, dar puțin forțat, nu pentru că nu l-ar fi iubit, ci pentru că problemele ei erau mai importante ca orice din lume, chiar și mai importante decât el. Avea o stare de nervozitate pe care nu și-o putea explica, ar fi vrut să fie singură dar nu voia să îi rănească sentimentele, așa că zâmbea. Când roțile mașinii s-au oprit și zâmbetul lui părea să piară, ea a devenit parcă mai interesată, mai vie.

– Hei, ce s-a întâmplat? Ai un aer, așa, ciudat!

– Nu s-a întâmplat nimic, ce să se întâmple?, el nu o jignea niciodată, nu o rănea cu niciun răspuns pe care ea ar fi putut să îl considere deplasat, era mereu atât de atent cu ea, atât de plin de iubire.

– Scuză-mă, am o stare aiurea, nu mi-o pot explica!, ea îi vorbea mereu deschis, știa că el chiar o ascultă, poate prea deschis.

– Stai liniștită! Cu toții le avem, chiar și eu! Doar că eu am noroc cu zâmbetul tău, cel mai frumos din lume!, o iubea și nu îi era teamă să îi arate asta de fiecare dată.

– Chiar nu îmi pot explica treaba asta, eram bine puțin mai devreme. Ei, lasă, că îmi revin eu., și ea îl iubea și nu voia să îl facă să se simtă aiurea, mai ales că simțea că își lasă toată greutatea pe el, toate gândurile și trăirile ei care cântăreau așa greu.

– Vei fi ok, este doar o stare, ai să vezi.

– Da, sper, nu îmi place să mă simt așa..

– Da’, cui îi place?, și deși era grăbit, nu se putea dezlipi de ea.

– Haide, fugi, ai să întârzii. Eu te aștept acasă, fac un duș, stau puțin întinsă, trebuie să îmi treacă..

– Nu îmi vine să plec când te văd așa!, da, chiar o iubea mai presus de orice!

– Am să fiu bine, doar tu ai spus-o! Pe de altă parte, tu, ești ok?, mai devreme discutaseră despre fel și fel de chestii, și avea ceva in ochi.

– Hei, cu tine vorbesc! Ești ok?!, el privea în gol..

– Nu vreau să te împovărez cu problemele mele!, eu v-am zis că o iubea!

– Să nu mai spui asta niciodată! Povară? Tu nu ești o povară, te iubesc, remember? Haide, spit it out!

– Aș prefera să nu îți spun! Dar știu că îți datorez asta!

– Mă înșeli? Vrei să pleci?

– Nuuuu! În niciun caz.. Nu acum, niciodată!

– Și atunci???

– Pfff! Aș vrea să îți spun, dar nu pot! Te-aș răni și nu vreau asta! Nu vreau să știi ce este durerea! Nu meriți să o simți, nu tu! Oricum, nu este vina mea!

– Deja mă sperii! Despre ce este vorba? Vreo boală?, și lacrimile au luat-o cu asalt! Elibera toată energia negativă de mai devreme și își imagina tot felul de chestii. Era egoistă, se gândea la ea și la suferința ei, la viața fără el, la toate nebuniile din lume!

– Nu!, zise el și își puse mâinile pe cap, nu este vorba de nicio boală, nu mai plânge, te rog! Te rog! Orice dar nu mai plânge!

– OK, atunci e bine! Ai omorât pe cineva sau cum? Dacă nu vrei să îmi spui, aia e, bine că nu este vorba de o boală!, și privirea îi era ușurată, în câteva secunde își imaginase sfârșitul lumii la pătrat, bine că nu era cazul. El o privea duios, cum numai el știa să o facă. Ochii îi transmiteau cea mai frumoasă căldură și cea mai pură iubire, o adora, era universul lui. Ea și zâmbetul ei atât de senin și inocent.

– Ah, nu îmi place să îți ascund lucruri! Da, este vorba de o boală!, și la scurt timp după își duse iar mâinile la față, ca să ascundă emoțiile puternice și lacrimile din ochi! Dacă vrei să nu mai ai nimic de a face cu mine, înțeleg. Și mă retrag! Ea privea în gol. Nici nu știa cu ce întrebări să înceapă! Ce, cum, unde, de când, se tratează? Singurul lucru de care era sigură era unul și bun, nu avea de gând să plece de lângă el, nu acum, niciodată! Și-au jurat credință și ea știa că el se va face bine, simțea asta!

– Cum să plec, ești nebun? Unde să plec? Te iubesc, nu ai să vezi asta! Când ai aflat, ce e, există tratament?

– Te-aș  înțelege dacă ai vrea, nu vreau să fiu povara nimanui și nici nu vreau să mă privești cu milă! Știu de ceva vreme, nu am știut când, cum și dacă să îți spun, aș fi preferat să nu auzi asta de la mine! Nu îmi place să știu că te fac să suferi, înțelegi? Momentan sunt bine, doar că nu se știe cât voi mai avea de trăit! Până mâine sau încă 10 ani.. Și nu, nu există tratament..

Priveau în gol amândoi! Lumea toată a reușit să se prăbușească în nici mai mult și nici mai puțin de câteva secunde. Ea, egoistă, nu ar fi vrut să treacă prin așa ceva. El, altruist, nu ar fi vrut ca ea să treacă prin asta. Ei, puternici, se iubeau și aveau de gând să lupte pentru dragostea lor, cu morile de vânt, cu boala, cu oamenii, cu răutatea, cu materialul! Și-au jurat atunci, acolo, că lucrurile vor rămâne la fel, că se vor bucura de viață indiferent de vremuri. Și au realizat încă o dată că viața merită să fie trăită din plin! Ea era iarăși absentă, dar acum cu un motiv mult prea prezent în viața lor. Și când absența a dispărut, a reapărut zâmbetul și bucuria. De viață, de oameni și mai ales de el. El o iubește! Ea îl iubește! Ei împotriva tuturor! Și se iubesc!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s