Educația.

image

Mi-am tot exprimat părerea pe și anume peretele de Facebook în legătură cu educația generației ce vine din urmă! Știu, mai există și excepții, nu vreau să fiu pesimistă, oricum nu îmi stă în caracter, doar că în ultima vreme mi-a fost să văd altceva. Și deși cunosc cazuri unde omul și-a depășit condiția, parcă nu mai văd luminița de la capătul tunelului.
Cea mai mare armă împotriva populației o reprezintă televiziunea, care injectează venin cu fiecare ocazie. Dacă nu ai discernământ sau ești o fire influențabilă, atunci anumite emisiuni te pot convinge de o altă realitate, dar mai ales pot împinge tinerii să creadă că anuminte modele sunt demn de urmat. Și toate fetițele se visează Bianca Drăgușanu și toți băieții se visează Leo de la Strehaia sau mai știu eu ce altcineva! Nu am nimic cu “personajele” de mai sus, doar împotriva lor și a tuturor adepților lor. Îi consider imorali, oameni care nu au ce să ofere acestei societăți care este deja la pământ. În niciun caz nu vreau ca cineva să ma aprobe, nu asta mă interesează și știu că noi nu putem influența ceea ce cu durere se petrece în jur, doar că mă doare. Sunt copii care trăiesc în astfel de medii pe care ei le consideră normale, copii intoxicați cu fel și fel de informații care îi transformă mai târziu în niște adulți cu probleme. Pentru copiii mei voi avea soluții, va depinde de mine, dar pe ei cine îi ajută? Mila și revolta mea știu că nu vor putea să facă asta, iar părinții lor sunt mult prea preocupați de facturi, alcool și bătăi! Copiii devin pentru mulți o povară, o gură în plus de hrănit, un adult care încă mai visează sau măcar ar dori să o facă dar nu este lăsat, nu în viața asta.
Comparam fără să vreau ceea ce “primim” noi ca și emisiuni TV cu ceea ce primesc de exemplu nemții. Dar și gândirea total diferită și da, pesimistă în ceea ce ne privește, gen, nu vom ajunge niciodată ca ei. Așa fraților, resemnare! Mergem pe o cale și nu ne dorim să ieșim din tipare, ce bine că nu se poate, barem să știm să nu mai încercăm, ar fi în zadar oricum. Și alt lucru care lipsește, ajutorul reciproc. Mulți nu știu ce înseamnă să întinzi o mână cuiva, să ajuți fără să primești nimic în schimb, doar zâmbet! Materialul face legea, și este una pentru toți.
Păcat pentru copiii noștri care ar trebui să reprezinte puritate, frumusețe, inocență. Unii poate chiar reprezintă asta, dar vor crește și vor face parte dintr-o societate formată din mai mulți adulți cu probleme decât cei care au crescut într-un mod sănătos. Adulți care vor face același lucru ca și părinții lor, vor naște copii doar pentru că trebuie și vor crește adulți cu și mai multe probleme.
Avem nevoie de educație, și cum majoritatea se educă la TV, cred că de acolo ar cam trebui să se și înceapă. Că de înmulțit, știu toți să o facă, mai grav e că multora le și reușește, de prea multe ori!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s