Viena, mereu surprinzătoare!

Aseară după o zi lungă de mers pe jos ne-am hotărât să mai ieșim puțin, am fost să facem sport. Eu am alergat, că na, la asta mă pricep, iar fetele s-au urcat pe biciclete. Ne-am setat traseul, aveam să ne petrecem seara pe malul Dunării, de-a lungul ei! Ufff, ce priveliște minunată, m-aș putea obișnui cu asta fără probleme!
Mi-am setat ceasul, aveam de gând să alerg circa 30 de minute, la ritmul meu reprezentând cam cinci km. Și am început “treaba”. Nu am mai alergat de foarte mult timp cu atâta plăcere! A fost o experiență care a durat în jur de 50 de minute, jumătate pe uscat și jumătate pe ploaie. Am mai alergat pe ploaie, pentru spitalul nostru, a fost la fel de frumos! Diferența este că în această seară când am ajuns acasă am constat că am încălțările curate, poate chiar mai curate decât atunci când am ieșit afară! Alt lucru care mi-a plăcut a fost energia pe care mi-a oferit-o această alergare! Deși mă gândeam că nu voi putea să alerg mai mult de jumătate de oră, am reușit să alerg mult mai mult, și aș mai fi alergat, doar că am ajuns acasă, eram și cu pitica și nu o puteam ține în ploaie! Minunat, așa m-am simțit! Și încă am starea asta de bine!
Nu știu cum, când, unde și dacă vom ajunge să trăim astfel de senzații la noi acasă, dar în timp ce alergam mă gândeam că m-aș putea muta aici măcar pentru astfel de trăiri! Peisaj, curățenie, plăcerea alergării într-un mediu normal, un spațiu care nu este intoxicat de manele și semințe!
Nu, nu mă mut! Nu încă, cel puțin. Dar mă bucur că am trăit o astfel de experiență, pentru unii poate banală! E așa frumos să alergi prin ploaie și să simți libertate, fericire și pur și simplu să zâmbești! Uite cam așa arăta Dunărea la drum de seară, înainte de ploaie, parcă înzecit mai frumoasă!

image

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s