Resemnarea.

Ziua era parcă prea lungă. Nu mai avea răbdare să ajungă acasă la ei, la familia ei frumoasă!
Parcă mașina în locul lor, pe care soțul mereu i-l păstra pentru a nu întâmpina probleme, mai ales după multele ore petrecute la birou. La geam se arătată două mutrișoare vesele care strigau în cor:
– Mami, mami, grăbește-te!
Ea zâmbea. Ce putea oare să o bucure mai tare. Ajunsă pe casa scării ușa de la apartament era deja deschisă iar vocile copiilor creau un ecou care nu reda nimic concret, doar zgomot ar spune unii, doar că pentru ea era cea mai frumoasă muzică.
– Hei! Ce faceți iubiții mei?
– Mami, mami! Ți-am luat flori! Mâine e ziua ta!
– Vaiii! Sunt cele mai frumoase flori din lume! Vă mulțumesc dragii mei și vă iubesc până la cer și înapoi.
– Și noi te iubim mami!
Din camera de zi avea să apară și soțul ei iubit.
– Hei, ce faci?
– Mă simt cam obosită. A fost o zi lungă, cu trei ședințe și mâine din păcate nu am putut să îmi iau liber, mai avem ceva de făcut și nu suferă amânare. Voi?
– M-au zăpăcit ăștia mici până acum, bine că ai venit. Hai să vedem ce mâncăm..
Seara trecuse liniștit cu zâmbete și pupici.
A doua zi dimineață alarma telefonului întârzie să sune la timp. Ea sări grăbită din pat, trebuia să ajungă la serviciu și era deja târziu.
– Nu ai zis nimic de flori! Le-ai mulțumit copiilor?, o întreabă el pe un ton deranjant.
– Da, bineînțeles! Ce întrebare este asta? Dar nu am timp acum să vorbim, chiar am întârziat! Nu vezi cât este ceasul?
Ea se plimba prin toată casa puțin debusolată din cauza orei târzii. El se plimba după ea nemulțumit fiind de răspunsul primit ceva mai devreme. Era ziua ei de naștere și el în loc să o sărute o certa. Doar că cearta nu mai era una minoră! Țipau unii la alții, iar el, într-un final pentru a-și potoli nervii, o lovi!
Urlete. De frică, durere, uimire!
Copiii care se uitau la desene în altă cameră au venit imediat să vadă de ce zbiară mama lor.
– Mami, de ce plângi?, suspină cea mică în timp ce o privea cu milă.
– Nu e nimic, spuse el. S-a lovit puțin la picior, știți că are o problemă cu piciorul, îi va trece. Hai, la desene cu voi!
Ea îl privea cu ură. Era prima dată când se întâmpla să o lovească deși aveau certuri frecvente, dar nu merita asta.
Plecă la muncă supărată. Era ziua ei de naștere, dar nu simțea o bucurie prea mare.
El o tot suna și îi trimitea mesaje. Se scuza, o implora să îl ierte, nu mai avea să se întâmple, a fost doar o scăpare.
În mintea ei curgeau pe rând următoarele gânduri.
Aveau doi copii, cum să crească fără tată? Sigur nu se va mai repeta, poate că și ea îl enervase prea tare. Ea îl iubea și știa că și el o iubea în felul lui, chiar dacă se mai certau din când în când. Și oricum nu există nicio relație perfectă, bine că nu o înșală.
Și s-a hotărât să se ducă acasă. Să parcheze în locul lor și să se bucure de familia ei. Resemnată. Dar fericită, oh, așa de fericită!

Advertisements

2 thoughts on “Resemnarea.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s