Lacrimile.

Lacrimi. Lacrimi ce curg necontrolat și abundent. Lacrimi sărate ce scurg dulceața vremurilor apuse, vremuri în care doar zâmbetul își făcea apariția. Lacrimi apărute din disperare, din singurătate sau din iubire?! Lacrimi confuze și mult prea fierbinți pentru cât de rece este camera. Lacrimi care nu schimbă nimic și totuși aduc o speranță de mai bine, sau măcar iluzia ei. Ai vrea să nu mai verși atâtea lacrimi. Dar nu te poți abține. Vrei să le oprești, dar nu e după tine. Și totuși, de ce ai lacrimi pe obraji? Cine îți plânge? Sufletul? Absența-i necontrolată? Și dacă le verși, ce? Ce vor schimba ele? Gustul amar pe care-l porți în suflet? Inima care s-a transformat în gheață? Sunetul vocii interioare care urlă când ai nevoie de liniște? Iubirea transformata-n ură? Ai vrea un răspuns dar nu mai ai de unde să îl afli. L-au înghițit lacrimile. Și dacă l-ai afla, oare gustul lacrimilor s-ar schimba? Nu mai plânge, ești așa frumoasă și dulce. Zâmbește cum o făceai înainte. Ai motive. Motive ce nu sunt înecate-n lacrimi. Nu ar avea cum. Sunt pure, ca și tine, înger blând!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s