Masca.

image

Oamenilor le place să joace câte un rol sau asta este impresia pe care mi-o lasă de multe ori. Eu mă uit cu admirație și plăcere la oamenii care zâmbesc în fotografii, dar oare ce ascunde zâmbetul lor? Azi o fotografie extrem de veselă și mâine un mesaj care te face să înțelegi că lucrurile nu sunt chiar așa de roz. De la o extremă la alta mult prea repede, sau poate încet și sigur, dar atunci de ce atâta ipocrizie? De ce trebuie să știe societatea că suntem fericiți când noi de-abia ne mai suportăm gândurile și unul pe altul! Și totuși mergem înainte. Și câteodată ne mai și plângem, părinților, prietenilor, oamenilor cărora le pasă de noi. Și ei ne ascultă și ne dau sfaturi, cum consideră ei că este mai bine. Le ascultăm, le dăm dreptate dar ne întoarcem la măști. E mai ușor în spatele lor, chiar dacă doare, chiar dacă e nedrept, chiar dacă nu este soluția pe care ne-o doream de fapt, doar că totul e sigur, de la zâmbet până la lacrimă, etapele se succed fără de greș și în aceeași ordine, fără surprize majore!
Cuvintele se rostesc cel mai ușor, ele pot transforma o broască într-un prinț și invers, diferența o vor face faptele, întotdeauna. Acțiunile noastre suntem noi, cuvintele joacă doar un rol, sunt o mască cu care încercam să ne apărăm de cele mai multe ori, scutul împotriva tuturor dar la fel de ușor arma care se întoarce împotriva noastră. Și toată lumea se apără. Și toată lumea atacă. Și prea puțini zâmbesc sincer, cred că e de la măști! Măști care ascund tristețea nerostită a hohotelor!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s