Noi doi și o nouă viață-n doi!

De când am câine, viața mea s-a schimbat considerabil. În primul rând am devenit mult mai responsabilă. Știu că trebuie să mă trezesc mai devreme dimineața pentru că un suflețel mă așteaptă, pentru că are nevoie să iasă afară, să mănânce și să bea apă, eventual să ne și jucăm puțin, dacă s-ar putea, el și-ar dori doar să ne jucăm, sau măcar să mă știe aproape.
După serviciu, nici la magazin nu mă opresc, știu că trebuie să ajung la el cât mai repede! De multe ori, mult prea multe ori, îl las singur în casă, nu pentru că nu mi-aș dori să îl iau cu mine, ci pentru că în România nu prea ai voie nicăieri cu animalul de companie. În Austria, de exemplu, poți intra în supermarket să îți faci cumpărăturile împreună cu animalul tău de companie atâta timp cât acesta poartă botniță, câinii cel puțin :). Până acum nu îmi păsa prea tare, pentru că nu mă privea, dar acum șase luni am ales să mă intereseze, și îmi dau seama că cei ce au animale de companie sunt privați de anumite plăceri.
La Mall putem lăsa copiii când ne facem cumpărăturile sau mergem la sală, de ce oare nu există un astfel de loc și pentru animale? Măcar știu că nu rămâne singur acasă, cu inima frântă, așteptându-mă disperat să vin.

image

Zilele acestea libere le-am petrecut la prietena mea și l-am luat și pe Oreo. Este tare fericit, stă numai după noi, mai ales după ea, o cam place, cred că are un fel de “crush” . L-am tot luat după noi cam toată ziua,doar că acum că e seară am cam vrea să ieșim, iar el va rămâne iarăși singur pentru că nu îl putem lua cu noi. Chiar mă gândeam la o idee de afacere, un bar unde îți poți aduce animalul de companie. În acest fel, toată lumea e fericită! Lui Oreo cred că i-ar surâde maxim ideea! Și mie și mai mult, l-aș avea aproape și sigur ar fi mult mai voios!
Am aflat că există câteva astfel de locuri în București, dar în rest? Nu cred că cer prea multe și nu cred că sunt singura care simte asta.
Oamenii își schimbă perspectivele în funcție de cum li se modifică viața. Cred că este necesar să analizăm problemele din fiecare unghi și să încercăm să nu discriminăm, fie că e vorba de oameni sau de animale.
Oreo, hai că avem treabă în seara asta, ieșim la o cafea Aka apă plată. Și dacă nu ne primesc, ne întoarcem acasă, măcar vom fi împreună!

image

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s