Ana.

O cunosc pe Ana de când era mică, chiar foarte mică. Eram și încă sunt prietenă cu unchiul ei, așa ne-am cunoscut. O scoteam la înghețată și o țineam de mâini și o ajutam să sară peste fel și fel de obstacole, ne jucam. Ana era un copil tare inteligent și orientat spre multe activități. Nu am pierdut contactul total cu Ana, dar la un moment dat am încetat să ne mai vedem așa des. Din motive de muncă, din motive de școală, din prea multe motive fără motiv.
Eram pe drum undeva, nu mai știu exact. Îmi sună telefonul. Un număr necunoscut.
– Mădălina, spun eu cu un ton serios.
– Bună Mădălina, sunt Ana, și îmi spune și numele de familie.
– Bună Ana! Ce faci?, spun eu super uimită.
– Te-am sunat pentru că îmi doresc să stăm de vorbă.
Eu una am rămas extrem de impresionată. Ana are 16 ani. Eu nu țin minte să fi făcut așa ceva la vârsta ei..
Și uite așa am ajuns să ieșim, la o cafea, cafele băute de adulți. Am descoperit o tânără foarte interesantă, o adolescentă deosebită, specială, cu înclinații care par puțin anormale vremurilor pe care le trăim. Citește, pictează, scrie poezii, face sport de performanță, dar are și preocupări “lumești”, merge la Mall cu prietenele, stă pe Facebook sau se plimbă. Dar este selectivă. Nu tolerează orice.
Are planuri mari de viitor și sunt sigură că și le va duce la bun sfârșit. Am văzut prin ochii ei mari și verzi speranța. Nu pot să presupun că toți tinerii i se aseamănă, dar sunt mândră că am avut ocazia să o cunosc puțin și ca adolescentă. O adevărată încântare din toate punctele de vedere. Ana și Livia, mulțumesc pentru că m-ai făcut să cred că nu chiar totul este pierdut! Privește cu aceeași căldură viitorul și el cu siguranță nu va înceta să te surprindă, așa cum m-ai surprins și tu pe mine, în cel mai plăcut mod posibil!

Advertisements

One thought on “Ana.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s