Înger păzitor.

Oameni. Cu toții oameni dar atât de diferiți. Oameni care zi de zi duc o luptă, cei ce nu au, pentru a supraviețui, ceilalți pentru un trai mai bun. Toți vor același lucru. Să trăiască mai bine, mai frumos, toți vor să fie nemuritori. Doar că viața nu este tocmai un joc pentru copii, viața poate lovi crunt, poate deveni cel mai aprig inamic atunci când ar trebui să fie cel mai bun prieten. Și culmea, lovește în cel mai pervers mod, în cei mai curați și frumoși oameni, în îngeri trimiși pe pământ ca să ne însenineze zilele, în copiii noștri. Și ce doare cel mai tare este că nu putem face nimic ca să îi ajutăm, nu atunci când trebuie, nu atunci când vrem, nu pentru toți. 400 de copii și adolescenți sunt diagnosticați anual cu cancer în România. Cel puțin 400 de familii luptă zi de zi cu gândul că îi vor pierde, își vând tot ce au mai de preț deși nimic nu mai are preț când vine vorba de copilul lor, și-ar vinde și sufletele doar ca să îi salveze, unii reușesc să o facă, alții..

Pentru asta lupt eu și colegii mei nebuni, pentru a încerca să schimbăm ceva în bine, cu ajutorul vostru, și nici nu este atât de costisitor.. Un leu autentic poate salva vieți de copii. Un leu donat la timpul lui poate ajuta la construcția primului spital de oncologie și hematologie pediatrică din România. Un leu. Este chiar atât de mult?

Sâmbăta aceasta, la Ploiești, la Sala Sporturilor Olimpia începând cu ora 9, dar și la Bistrița, București, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Sibiu, Târgu Mureș, Timișoara vom alerga pentru ei. Pentru că fiecare înger are nevoie de îngerul lui păzitor! Așa că vă invit să vă luați aripile, zâmbetele, voia bună și leul și să ne ajutați să împlinim vise dintre cele mai simple, vise despre sănătate, om cu om, leu cu leu, înger pentru înger!

Vă mulțumesc, îngeri frumoși!

Advertisements

Cariera.

Sau crucea pusă sufletului. Societatea și presiunea pe care aceasta o pune asupra oamenilor, pentru un stil de viață cât mai bun, ar spune unii, a dus ca aceștia să devină adevărate fiare, fără niciun motiv real, hrăniți de iluzia unei vieți mai bune, mai savuroase, mai fără de griji. Dar grija că ar putea rămâne lipsiți de fără de griji i-a transformat pe toți! Omul a devenit animal. Acel tip de animal ce își așteaptă prada, se împrietenește cu ea, o chinuie și la final, după ce aceasta i-a rezolvat problemele, o omoară. Cu fiecare victimă dispare o bucată de suflet până când nu mai există nimic, în afara de carieră. Nu mai există prieteni adevărați, s-au eliminat singuri, nici familie, pentru ce o viață lângă un om care nu este niciodată acolo când ai nevoie de el și care suplinește totul cu bani, doar bani. Bani meniți să bucure și să încânte, dar care doar înrăiesc și despart. Bani care nu au timp să fericească pentru că timpul este alocat carierei, că pentru ea s-au aruncat atâtea-n vânt. Doar că sufletul rămâne gol, singur și trist amăgit de așa zisa stare de bine. Și toți vin și pleacă dar nimănui nu îi mai pasă, nu în mod real. Iar când bilanțul este făcut, pierderea sufletului aduce după ea multe alte pierderi, sau oare e prea orbit să mai vadă asta? Prea prins în a simți putere-n vene și dorință de a avea din ce în ce mai mult? Oare se va opri vreodata și va simți că a pierdut ceva? Oare e atât de ușor să trăiești fără suflet? Oare se va identifica în aceste rânduri sau este prea prins ca să facă carieră? Oare îi va păsa sau va trece cu lejeritate peste? Viața este prea scurtă și merită să fie zâmbită, plimbată, iubită, visată, trăită! Ridică crucea, soarele te poate orbi cu a sa frumusețe, în repetate moduri și rânduri! Aproape de suflete ce încă nu și-au pus cruce și care, cu noroc, nu o vor face nicicând realizând astfel ce înseamnă să fii liber sau în traducere și mai liberă ce înseamnă să fii fericit!

Veliko Tarnovo.

Foarte aproape de capitala României, bine, și de cea a Bulgariei, Veliko Tarnovo m-a surprins într-un mod foarte plăcut. Am pornit către această destinație seara, după ce liniștea se lăsase deja peste oraș și când toată lumea își îndrepta atenția către zonele montane ale României, de înțeles având în vedere faptul că suntem în plin sezon. Drumul liber, am ajuns în cam trei ore, după ce am zăbovit pe podul ce ne leagă de vecinii bulgari care este încă în construcție, evident.
Veliko Tarnovo a fost capitala Bulgariei și are încă foarte multe clădiri vechi și străduțe care nu aparțin acestui secol și care te încântă din prima clipă, pur și simplu. Hotelul la care am stat se află pe o astfel de străduță și pot spune că a fost o alegere excelentă. Domnii de la recepție au fost super amabili, am avut unde să parcăm mașina pentru a evita orice fel de neînțelegeri ce ar fi putut să apară din cauză de parcare sau mai știu eu ce. Fiind foarte târziu am luat cina la restaurantul hotelului și nu am fost deloc dezamăgiți. Micul dejun a fost extrem de copios și foarte gustos, așa că recomand cu drag acest hotel, pe numele-i Gurko. Și încă un aspect important, vederea din cameră, cameră extrem de spațioasă și destul de cochetă. Puteți remarca și singuri puțin mai jos.

Vremea a fost capricioasă, nu am nimerit cele mai însorite zile, cu siguranță atmosfera ar fi fost alta în alte circumstanțe sau poate în alt anotimp, dar una peste alta a fost o experiență foarte frumoasă și mai ales diferită.

Aveți ce vizita în Veliko, chiar dacă multe obiective turistice par a fi părăsite și nu sunt cele mai îngrijite, aerul locului este diferit într-un mod plăcut.

În restaurante și hoteluri puteți folosi cu încredere cardurile de orice gen, dar recomand să schimbați și ceva leva înainte de a ajunge aici. Există și case de schimb care să vă asigure acest serviciu, dar nu precum la noi, la tot pasul, așa că va trebui să le căutați cu răbdare. Sunt suficienți leii noștri frumoși, nu este imperios necesar să aveți euro. Sunt obișnuiți cu noi și ne așteaptă cu drag ca să le ridicăm economia, la un moment dat aveam impresia că suntem acasă, mai multă lume vorbea în română decât bulgară, nu neapărat un aspect favorabil :).


Din punct de vedere culinar nu aveți de ce să vă faceți griji, bulgarii le au cu mâncarea și nu duc lipsă de restaurante, mergeți cu încredere. Ca și recomandare ar fi Shtasliveca, unde o rezervare în prealabil ar fi benefică. În afară de priveliștea minunată vă veți bucura  de o mâncare delocioasă. Și nu cumva să vă gândiți să treceți peste desert, va merita toate caloriile din lume!

Un sfârșit de săptămână diferit care a fost din multe puncte de vedere mai interesant și poate și mai ieftin decât la noi prin apropiere. Așa că nu stați pe gânduri și alegeți Veliko Tarnovo ca și destinația voastră de weekend, nu veți fi dezamăgiți, vă asigur!

Bărbați vs femei, și invers!

De când lumea și pământul s-au putut observa cu ușurință diferențele evidente dintre cele două sexe, cel puțin!

El, simplu. Ea, mult prea complicată chiar și pentru prietenele ei cu care discută ore în șir pe același subiect și nu ajung la nicio concluzie. Măcar recunosc, eu una. Restul de 99,99% vor nega cu vehemență afirmația de mai sus, că de-aia sunt femei! Ei. Nici nu știu cum aș putea numi uniunea, așa că mai bine dau niște exemple.

Relația se desfășoară în scris. Ea îl întreabă de exemplu: și, ne vedem? El răspunde, neștiind săracul de avalanșa ce urmează să îi zguduie lumea, nu știu încă, să văd cum stau cu timpul. Ce a vrut el să zică: am o grămadă de treabă și nu știu dacă o să am timp. Ce a înțeles ea:

– a zis că nu știe, e clar nu! Stai să îmi sun și cele zece prietene să le întreb, eventual ne și vedem, este clar o situație extrem de gravă care merită să fie dezbătută și în cel mai mic detaliu. Și cum adică cum stă cu timpul??? Dar chiar așa am ajuns, ultima pe lista lui cu priorități? Ne despărțim, e clar. Pentru a fi convinsă cu desăvârșire, poate scăpa chiar și o lacrimă! Iar pentru ca drama să fie completă, va reciti toate conversațiile avute vreodată pentru a se convinge că el ar vrea să îi spună ceva dar nu știe cum!

Relația avansează iar ei ajung să fie și prieteni virtuali. El, are mult prea multe prietene cărora le acordă atenție prin like-uri și comment-uri repetate. Ce vrea el să spună prin asta: mișto! Ce înțelege ea:

– hai că deja exagerează cu atâta bunăvoință și generozitate în de toate. Dacă tot le place, de ce mai stă cu mine??!! Ia uite, până și urâtei ăleia cu care și-a pierdut o vară îi dă like, oare chiar nu are pic de suflet? E clar. Din ce în ce mai evident. Știu ce am de făcut și cred că și el..

Relația devine extrem de avansată. Cei doi locuiesc împreună. El: mă gândesc să ies la bere cu băieții. Ce vrea el să spună: aș bea o bere, cu băieții, în oraș. Ce întelege ea:

– deja s-a plictisit de mine și nici nu ne-am mutat de prea mult timp împreună! Sau dacă se vede cu alta??!! Vreo colegă de la muncă, le-am văzut eu cum îl privesc cu jind, dacă mă părăsește acum, eu ce mă fac? Mă mut înapoi la ai mei, îmi caut chirie?? Va fi groaznic!!!!

Și câte și mai câte. Istoria pe această temă este scrisă zi de zi de un el și o ea. Sau de mai mulți, concluzia fiind aceeași, e greu dom’le, prea greu!Orice asemănare cu persoane reale este pur întâmplătoare!

Îndrăznește să…

Mulți nu încearcă de teamă. Teama că vor fi respinși. Fie că este vorba de viața personală sau cea profesională. Se vor lovi de propriile lor bariere, este prea greu, nu am nicio șansă, sigur nu am să reușesc. De obicei oamenii care pot schimba ceva abordează astfel “problema”, își asumă limite peste care nu pot trece. Se opresc în puncte menite să se transforme în linii dar care devin scări pentru oamenii cu tupeu, nu neapărat pentru cei mai pregătiți și capabili. Iar punctele privesc de pe margine și se întreabă, oare cum au făcut de au ajuns acolo? Eu am atâtea de oferit și totuși…

Norme, restricții, reguli. Toate făcute de oameni pentru a îngrădi oameni, pentru a alinia, a supune, a controla. Frica indusă de către alții.. Nu ai cum! E greu! Mai bine lasă! Și nu în ultimul rând noi. Noi împotriva noastră!

Ne-am născut liberi și putem alege să încercăm să trăim la fel de liber. Să iubim ceea ce facem, cine suntem și să dăruim timpul petrecut aici cui vrem, când vrem și unde vrem. Dar să încercăm să ne urmăm visele, pentru că ele ne aparțin și doar noi le putem înfăptui. Prin noi. Pentru noi! Începând de acum!

Londra.

Da, călătoresc mult și des. Da, este chiar cel mai bun lucru pe care îl pot face cu banii mei, până la această dată cel puțin. Ultima destinație a fost Londra. Dar nu a fost pentru prima dată când am fost acolo, cred că am ajuns la numărul șapte. Merg cel puțin o dată pe an ca să îmi văd fratele, cumnata și cea mai dulce fată de pe planetă, nepoata mea, Victoria. 

  Sunt norocoasă că ei sunt acolo, pe de-o parte, dar nu mă omor după faptul că îmi lipsesc zilnic, dar asta este o altă poveste.
Având în vedere faptul că fratele meu locuiește acolo pentru mine nu a existat niciodată problema cazării. Nu prea știu ce să recomand din acest punct de vedere, sau da, un prieten, sigur aveți pe cineva care s-a mutat acolo. Sau dacă alegeți să stați la un hotel, să fie undeva în centru, transportul în Londra este destul de costisitor. Dacă totuși veți găsi o cazare ceva mai îndepărtată vă recomand să vă achiziționați un card Oyster. Acest card se încarcă în prealabil iar prețul unui drum, de exemplu, poate ajunge la jumătate de preț, din cât ar costa dacă ați achita același drum la șofer sau la ghișeu.

  
Specific englezesc este micul dejun pe care îl puteți încerca, nu neapărat și savura, cam peste tot. Altceva specific ar fi și anume “fish and chips”, în traducere liberă pește pane prăjit și cartofi prăjiți, ceva extrem de sănătos! Merită încercate o dată, poate cine știe, chiar vă plac și mai vreți. 

  Ceaiul negru însoțit de lapte este preferatul meu, dar nu toată lumea se dă în vânt după el, deși la ce vânturi bat la Londra, nu știu cum cineva îi poate rezista. Cafenelele sunt peste tot, dar peste tot! Cum sunt la noi farmaciile așa sunt la ei cafenelele, veți avea energie pentru a putea colinda fără probleme, și aveți clar unde să o consumați. Totuși, recomand lanțurile mari de cafenele, deși nu sunt adepta lor, am reușit să înțeleg de ce e mai bine să mergi la sigur. O cafenea italienească a reușit să mă facă să îmi doresc să fi ales altceva în locu-i, dar asta este, doar așa învățăm. Dacă sunteți sportivi din fire ajungeți să parcurgeți cam 15 kilometri pe zi, așa, lejer. Dacă nu, transportul în comun este foarte bine pus la punct, o hartă la metrou și/sau o întrebare la ghișeu vă pot duce mai repede acolo unde doriți să ajungeți. Și nu vă temeți de cum vă veți descurca în frumoasa limbă, mulți dintre londozi sunt niște adevărați expați care de obicei vorbesc mai prost decât vă puteți imagina!

  Londra, unul dintre orașele mele preferate. Seara este foarte frumos să te plimbi pe malul Tamisei și să o admiri în toată splendoarea ei. Orașul istoric și cel nou se contopesc și îți bucură retina pas cu pas. Merită să mergeți măcar o dată la Londra, pentru experiență, care poate fi diferită de a mea. Dar oare există ceva mai frumos pe lume?

  

An nou, obiceiuri vechi.

Oricâte cuvinte aș înșira pe hârtie, oricâte motive v-aș da pentru a susține ceea ce cu mândrie fac, știu că din păcate susținătorii cei mai înverșunați sunt cei ce au trecut prin clipe mult prea grele și care acum, pentru mulți, se agață de un vis. De multe ori privim cu indiferență. Viața, supraviețuirea, moartea. Preocupați de ceea ce ne privește pe noi și cei apropiați uităm să mai privim în jurul nostru, problemele sunt multe și nu ne aparțin oricum. Zi de zi fugim. Căutăm, ne dorim, vrem, ne luptăm! La final plecăm la fel cum am venit, fără nimic! Doar că finalul vine după un drum, pe care am presărat sau nu câte ceva.

       Gh. Râmboiu-Bursucani în “Zâmbete și suspine”
Fiecare om este dator să facă ceea ce simte, să schimbe ceea ce dorește, să adune ca să aibă ce să împrăștie.

Și la final, să privească în urmă și să își răspundă la singura întrebare care contează, eu ce am lăsat bun pe acest pământ?

Din Martie am de gând să alerg pentru spitalul copiilor, a celor ce nu o pot face pentru ei pentru că sunt bolnavi de cancer. Și anul acesta ca și anul trecut, până când visul se va împlini. Și se va împlini!

Tu ce faci pentru tine anul acesta? Dar pentru cei ce nu pot? 

Românul și vizita la rudele din străinătate!

Înainte de orice vizită, mai ales dacă are loc în afara granițelor, românul are nevoie de timp pentru a se pregăti. Acesta, născut cu foarte mult bun simț, nu are cum să meargă în vizită la cineva fără a cumpăra ceva sau și mai bine, fără a pregăti ceva cu mânuțele sale super îndemânatice cu care a fost înzestrat din pântece!
Primul pas, testarea nevoilor gazdei.
– gazda este luată prin învăluire pentru a se putea afla ce anume îi lipsește cu adevărat de acasă, sinceră să fiu, cred că nimic, dar românul se dă de ceasul morții ca să îi fie bine gazdei.
– există și gazde care afirmă că nimic, însă românul nu crede asta, așa că se bazează pe propriile dorințe sau și mai tragic, pe amintiri iar acestea îl vor determina să acționeze ca atare!
Pasul cu numărul doi.
– îndeplinirea dorințelor gazdei. Românul adoră cumpărăturile și adoră ca ulterior să arunce surplusul, e o chestie a lui, îl face să fie mai cu moț. Așa că acesta va cumpăra de toate și se va pune pe treabă : piftie, sarmale, cârnați, șuncă, țuică, vin, vișinată etc.
– varianta a doua este la fel ca și prima doar că românul s-a născut întreprinzător și va cumpăra și prepara tot felul de chestii din dorința de a mulțimi gazda care oricum nu își dorește nimic, când de fapt ea le vrea pe toate dar nu își găsește cuvintele să și ceară!
Pasul trei, cel care dă cele mai mari bătăi de cap.
– pregătirea bagajului și amplasarea produselor deloc perisabile în acesta. Ei, aici e aici. Românul, după ce s-a agitat și ambalat, constată cu stupoare că nu are loc să ia toată mâncarea, mai ales că a aflat și nașa că pleacă și a trimis și ea ceva, cum era să o refuze?!
Grav este când acesta nu a mai călătorit niciodată cu avionul și pleacă cu toată mâncarea în bagajul de mână, dar asta este o altă poveste, pentru începători :).
Ultimul pas. Aeroportul.
Dacă am fi curioși să deschidem bagajele de cală ale românilor am constata că toate conțin minim câte ceva de mâncare. Păi cum să pleci la drum fără șuncă, dacă face avionul pană? Nu ar fi păcat?
Drum bun și la sarmale, mai mare, pardon!

Vise arse..

Fiecare zi este o minune, fie că o vedem așa sau nu. Faptul că ne trezim sănătoși, faptul că respirăm, toate ar trebui să ne bucure, dar de multe ori uităm, considerăm că avem probleme mult mai mari. Suntem preocupați să facem bani, să ne demonstrăm nouă și altora că valorăm ceva, dar oare în asta constă valoarea unui om? Nu, în niciun caz. Atunci în ce? În ceea ce suntem dar mai ales în ceea ce facem, și prin ceea ce lăsăm în urmă.
Am căzut acum câteva săptămâni într-un deget și a trebuit să port o atelă ca să evit să mă lovesc, a fost groaznic. Mâna dreaptă devenise aproape imposibil de folosit iar durerea nu mă lăsa să fac mare lucru. Până atunci nu am stat niciodată să analizez cum ar fi dacă, nu mi-am pus problema pentru că mie nu avea cum să mi se întâmple așa ceva.. Și totuși, s-a întâmplat. A fost tare nasol. Și mare lucru este să fii sănătos!
Un prieten mi-a povestit despre o familie care a rămas fără casă, a luat foc și s-a dus. Ani întregi de muncă asiduă risipiți în câteva clipe. Scriu aceste rânduri cu speranța că veți citi, veți ajuta și veți da mai departe. Scriu aceste rânduri gândindu-mă că puteam fi eu sau puteai să fii tu. Scriu aceste rânduri știind că oamenii ajută oameni și că din acest motiv ne naștem, pentru a ajuta!
Povestea sună cam așa:
“Joi pe data de 28 . 01 in Comuna Paulesti o familie ( mama tata si doi copii ) au rămas fara casa.  A ars in întregime.  Mai jos puteți vedea ce a mai rămas dintr o gospodărie întemeiată in ani mulți de munca. Fac un apel la fiecare dintre noi , cu o donație  si un share pentru aceata postare. Numele doamnei este Dragomir Elena -Claudia.  Contul in care va rog sa contribuim cu orice suma este la banca BCR : RO35RNCBO605149107760001 ( Dragomir Elena -Claudia). Haideți sa fim oameni!”
image

Fii cine vrei să fii prin fapte, nu prin vorbe, pentru tine, nu pentru ei, cu inima deschisă și curată! Mulțumesc!