An nou, obiceiuri vechi.

Oricâte cuvinte aș înșira pe hârtie, oricâte motive v-aș da pentru a susține ceea ce cu mândrie fac, știu că din păcate susținătorii cei mai înverșunați sunt cei ce au trecut prin clipe mult prea grele și care acum, pentru mulți, se agață de un vis. De multe ori privim cu indiferență. Viața, supraviețuirea, moartea. Preocupați de ceea ce ne privește pe noi și cei apropiați uităm să mai privim în jurul nostru, problemele sunt multe și nu ne aparțin oricum. Zi de zi fugim. Căutăm, ne dorim, vrem, ne luptăm! La final plecăm la fel cum am venit, fără nimic! Doar că finalul vine după un drum, pe care am presărat sau nu câte ceva.

       Gh. Râmboiu-Bursucani în “Zâmbete și suspine”
Fiecare om este dator să facă ceea ce simte, să schimbe ceea ce dorește, să adune ca să aibă ce să împrăștie.

Și la final, să privească în urmă și să își răspundă la singura întrebare care contează, eu ce am lăsat bun pe acest pământ?

Din Martie am de gând să alerg pentru spitalul copiilor, a celor ce nu o pot face pentru ei pentru că sunt bolnavi de cancer. Și anul acesta ca și anul trecut, până când visul se va împlini. Și se va împlini!

Tu ce faci pentru tine anul acesta? Dar pentru cei ce nu pot? 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s