Visul american.

Nu am visat niciodată la America, nu la modul vai cât de mult mi-aș dori să trăiesc acolo, nu știu de ce, dar nu mi-a surâs ideea. Poate că viața este altfel, poate că viața este mai bună, dar eu am aici tot ce am nevoie, familia și câțiva prieteni pe care mă pot baza, așa că de ce să plec?! Sau de ce acolo? 

Un lucru mi-a fost clar dintotdeauna, iubesc să călătoresc! Și mi-am propus să mă plimb pe cât de mult pot, și cât de repede, nu vreau să treacă anii și să constat că tot ce am făcut a fost să mănânc, să beau, să plătesc facturi și să muncesc ca o nebună doar pentru asta! Și deși încă nu mă declar fanul numărul unu al SUA am zis că ar fi oportun să aplic pentru o viză de turist, ceea ce sunt din naștere! New York-ul întreabă de mine, cum să nu-i ascult chemarea?!

Zis și făcut! Adevărul este că atunci când mi se pune pata, nu mă las până când nu ajung la o concluzie. Am dat search pe prietenul Google: obținere viză SUA. Chiar nu știam care e treaba. Prietenul m-a dus către site-ul oficial al ambasadei SUA la București. Am completat un formular online în care trebuie să furnizezi o tonă de informații personale, nu este deloc complicat doar ca durează puțin. La final trebuie să încarci și o fotografie, nu e imperios necesar, mai ales că ei vor ceva standard, poți merge la un studio foto sau o poți face direct la ambasadă în momentul în care mergi pentru interviu. După asta urmează plata. De pe site-ul lor trebuie printat un formular care să conțină un cod de bare, neapărat, eu am fost până la bancă și m-am întors cum am plecat, adică cu banii în buzunar și fără taxă plătită. După ce plata a fost efectuată trebuie să așteptați minim cinci ore pâna la validarea acesteia după care, tot online, vă creați un profil unde furnizați toate datele despre cererea făcută anterior online și numărul facturii care dovedește plata și vă programați la interviu.

Indiferent de ora la care sunteți programat trebuie să vă asezați la o coadă. Eu am ajuns mai devreme decât ora la care eram programată și am crezut că lucrurile se întâmplă la fix, dar nu a fost deloc așa. După ce curios am întrebat care este prioritatea, am aflat că nu există! Primul venit, primul servit, cu condiția să aibă programare în acea zi. După aproape o oră petrecută în coadă, oră ce trist mi-a amintit de comunism, am ajuns în față unde un domn mi-a verificat documentele: pașaport, taxă, formular și foto, a verificat și că am o programare la acea dată, mi-a lipit pe spatele pașaportului un cod de bare și m-a trimis la o coadă mai mică, de data aceasta chiar în fața ambasadei. Acolo am stat relativ puțin, cam zece minute, după care un domn m-a invitat să intru. Acolo, control ca și la aeroport. Telefonul închis. Geanta este lăsată acolo, mai departe mergi doar cu documentele. E bine să ai toate actele, eu am avut de la certificat de naștere până la adeverință de la angajator și extras de cont, deși nu mi le-a cerut nimeni. Ulterior am intrat în altă cameră. Am primit un bon de ordin și pe rând am fost luată în evidență și amprentată. La final a urmat interviul cu un consul. Mă așteptam la ceva mai personal dar totul s-a desfășurat printr-un gemuleț, cel mai probabil securizat. Mi-a adresat câteva întrebări, în engleză pentru că așa am decis eu, consulii vorbesc și limba română foarte bine. Totul este să nu ascunzi nimic. Ei știu oricum date generale despre fiecare în parte. Mi-a oprit pașaportul, semn că mi-a acordat viza, dar nu a menționat pe ce perioadă îmi este acordată, surprize, surprize.

Astăzi a venit curierul. Am timp zece ani să merg la New York, și nu numai. Acum am devenit nerăbdătoare :). Încă un continent pe care am să îl bifez, parțial, dar cât de curând!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s