Ziua mamei. 

Recunosc, sunt o fire practică. Îmi place să fac cadouri, să surprind, dar încerc să dăruiesc lucruri folositoare, că zâmbetele și dragostea nu sunt luate în seamă, sau poate prea puțin. Îmi place să fac oamenii să zâmbească, îmi place să știu că am putut să îi fac fericiți chiar și pentru o clipă, cam cât durează o bătaie din gene sau un sărut pe obraz. E chiar tare! 

Când vine vorba de mama sunt puțin mai directă. Ca și în alți ani, și anul acesta am procedat la fel: 

– Ce faci? Ce ai vrea de opt Martie?, am întrebat-o eu aseară în timp ce făceam niște cumpărături.

– Nu vreau nimic, mami. Așa îmi spune ea chiar dacă am optsprezece ani 🙂 și sunt pe picioarele mele de aproape tot cam atâția, tot ani.

Traducerea mea este următoarea.. Tare mult mi-ar plăcea să te surprind, să te bucur, să fac pentru tine măcar unu la sută din ceea ce ai făcut și faci pentru mine, doar că sunt prea prinsă cu tot. Cu munca, cu sportul, cu prietenii, cu viața personală. Atât de mult încât uit. De mine, de tine, de cât de importantă îmi ești, de cât de mult te respect și iubesc, de toate cuvintele din lume pe care meriți să le auzi și pe care am uitat să le rostesc! Și nu pentru că ești mama mea ci pentru că ești un om deosebit, un suflet cald, o minune ce mi-a fost trimisă să îmi călăuzească și păzească pașii. Pași ce s-au depărtat, pași ce au învățat, pași ce au colindat, pași ce nicicând nu au uitat de unde au plecat. Pașii pe care îi privești cu tristențe când pleacă și cu bucurie când se apropie. Mi-ar plăcea să te surprind mai mult, să te bucur mai tare, să fii mândră de mine. Dar parcă am mai zis asta, nu? Înseamnă că așa este. Nu știu de ce nu o și fac, încă mai am timp.

Nu vreau nimicul mamei se traduce mult mai ușor și mai cald. Dacă tu ești sănătoasă și fericită eu nu mai am nevoie de nimic!

Mami, sunt sănătoasă și fericită! Și îți multumesc din suflet că doar de atât am nevoie ca să fiu un om împlinit! Și nu uita că te iubesc, chiar dacă timpul se scurge în defavoarea noastră. Mulțumesc mama! Îți mulțumesc!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s