Actul final.

Nimic, vreodată, nu-ți va fi perfect,

Oglinzile pe care le-ntâlnești te văd defect,

Te zbați să dai şi astăzi vieții sens,

Alergi, te agiți, dar totuşi nu-nțelegi,

Mai trece-o zi, tu tot nefericit,

Poate un an, și te simți istovit,

Ce-i aşa greu să fii cum ți-ai dorit?

Tot ce ai vrea e să fii. Fericit.

Și ai muncit, ai vrut, te-ai pregătit..

Anii-au trecut şi totuşi n-a venit,

Te-ai comparat, urât şi compromis,

Ai şi visat, dar visul e doar vis..

Te-au doborât, deşi erai perfect,

Fără să știi tu nu aveai defect,

Din prima zi tu ai dat vieții sens,

Iar pentru mulți tu le-ai fost univers!

Acum mă-ntreb, oare ești fericit?

Noi spectatori rămânem, la un vis..

Cortina cade și pare ireal,

Toți suntem clipă, până-n actul final..

Abisul.

Îmi amorțesc, să nu mai simt,

Orice aspect, așa mă mint,

Că sunt mai bine, și presimt,

Cum răul trece, mă alint..

Văd tot în ceață, mă cuprind,

Prea multe gânduri, se preling,

Pe trup și suflet, oare-n schimb,

Vor doar iubire? Poate…timp?

Aspru mă judec, mi-e ușor,

Să uit de mine, simt un gol,

Este abisu-mi, l-am creat,

Fără să știu, la mine-n cap,

Hrană el vrea, eu îl ajut,

Nu știu să fac, să-l pun pe “mute”,

Vreau să mă uite, vreau să uit,

Liniște-aș vrea, la mine-n gând!

Tu și eu

Tu, ce îmi ești străină, te știu de undeva..

Tu, cea mereu prea tristă, pot a te întreba?

Tu, oare ce-ți lipsește, când lumea e a ta?

Tu, pari în agonie, pot să te-ajut cumva?

Eu, am a mea poveste, și nu e ca a ta..

Eu, am fost fericită, dar asta-a fost cândva!

Eu, știu că am de toate, dar nu mă am, cumva..

Eu, în extaz m-aș duce, dar nu văd calea mea..

Tu, fii puțin mai blândă, nu te mai judeca..

Tu, oare nu ai ochi, nu poți a te vedea?

Tu, ești numai lumină, aprinde-o, nu mai sta!

Tu, ești minune pură, iubirea-i calea ta!

Eu, eman doar putere, e mult mai simplu așa..

Eu, stau în întuneric, nu-mi place a mă vedea..

Eu, închid bine ochii, durerea așa vrea,

Eu, nu mai știu cine sunt, și mi-e mai bine așa..

Tu, parte întunecată, eu sunt lumina ta!

Eu, iubire curată, tu stai în umbra mea..

Tu, vrei să vin aproape, eu te-aș îmbrățișa,

Eu, fac un pas în spate, tu ești atrasă-așa..

Tu, parcă te acoperi, eu curiosă, da!

Eu, fulminant descopăr, tu ești a mea deja!

Cinci ani de fericire!

Copila mea prea dragă, nu știu cu ce să-ncep..

Iubită-mi ești acum, și-așa vei fi, pe veci!

Noapte și zi, mereu, și-n orice anotimp,

Când te gândesc, mi-e bine, am sufletul senin!

Ieri parcă a fost ziua, când pe lume-ai venit,

Azi am clipit, și deodată, tu mare-ai devenit,

Numai păreri și zâmbete emiți,

Iar eu le-ador, chiar dacă, pe-alocuri nu-s cuminți..

Dinozaurii-ți plac, și i-ai cam vrea p-aici,

Ești foarte intrigată, de ce nu mai sunt, fie ei și mici..

Fiece zi îți place, dar de ar fi să alegi,

E mai bine-n vacanță, că la bunici nu-s legi..

Râzi și te-ador, e clar, ești fără de defect,

Iar când te superi, parcă, nimic n-are efect,

Când crești ai vrea să fii un paleontolog,

Ideea-i îndrăzneață, cum pot să nu te ador?!

Raza mea de soare, azi este ziua ta!

Eu îți urez, dar tu știi, fiece zi e a ta!

Te iubesc ca pe nimeni,

Semnează, mama ta!

Hei, mama!

Te știu aici mereu, și îmi e bine,

Te văd, te simt, te port în gând cu mine,

Să te iubesc, e-atât de natural,

Să mă iubești, îmi este cel mai dar!

Mă uit în jur și mă simt norocoasă,

Aproape-mi ești, Doamne, cât de frumoasă!

Pot să te sun oricând să te aud,

Pot să te plimb, și-n brațe te cuprind,

Pot tot să fac, pentru că îmi ești bine,

Hei, mama, te rog, iartă-mă pe mine,

Că uit, că țip, că nimic nu-mi convine!

Tu ești aici. Mereu. Și îmi ești bine!

Nu pot să zic, mi-e greu, ce ironie..

Că te iubesc, că îmi ești veșnicie!

Tu mă iubești, nu vezi cât sunt de toantă,

Hei, mama, să știi, imi ești lumea toată!

Sens

Nu pot să dorm, dar tot visez,

Cu ochii-nchiși îmi imaginez,

Cum ar fi de ar fi să fiu,

Să mă găsesc, nu e târziu,

Și să mă caut ar fi bine,

Tot răsfoiesc, să dau de mine..

Sunt părți din mulți, dar sunt nimic,

Sunt un om mare, mă simt mic,

Zâmbesc și râd, când îmi convine,

Urlu și țip, când nu mi-e bine,

Port multe măști, dar fără rost,

Cine îmi sunt, cine am fost?

Ce vreau eu oare să arăt?

Dar mai presus, ce vreau să-ngrop?

Care mi-e rostul pe pământ?

Al meu pătrat e cam rotund..

Ca să-l bifez îmi e cam greu,

Căci nici nu știu de e al meu..

În cerc mă-nvârt, vreau să fiu eu!

Dar cine sunt? Cine sunt eu?

Și uite așa am amețit,

În al meu cerc, e infinit,

El din pătrat s-a transformat,

O formă nouă-n timp a luat,

Caută-un sens, și eu la fel!

M-am transformat în roboțel,

Și am uitat să ma mai joc,

N-am timp, n-am chef, nu simt deloc!

Am trup, am suflet, cât noroc!

În rest e gol și mă sufoc!

Și mă întreb, cine sunt eu?

Nu pot să spun, doar simt că-i greu!

Promisiune

Promit să te plimb și să te alint,

Promit să te simt și să te cuprind,

Promit să te iubesc și să-ți zâmbesc,

Promit să te ador și astfel să mă-mplinesc!

Promit să nu te grăbesc, să nu mă-mpotrivesc,

Promit să nu te judec, ca să-nvăț să trăiesc,

Promit și știu că de astăzi te iubesc!

Drumul spre stele.

Brațele tale în tihnă s-au închis,

Dar sufletu-ți umblă deschis,

Așa tu l-ai purtat de când te știu,

Chiar dacă cerul ți-a fost cenușiu..

Cu zâmbet și iubire m-ai hrănit,

Și-atunci când sufletu-ți era rănit,

Îți mulțumesc, tu m-ai făcut om bun,

Stelele sunt norocoase acum,

Drumul spre ele nu a fost ușor,

Dar știu că acum tu plutești pe-un nor.

Perfect

Ne strângi cu sufletul la piept,

Ești un mai mult decât perfect,

De ai putea, tu ne-ai feri,

Nimic în lume a ne răni,

Dar a ta dragoste e-un scut,

E invizibil, dar temut,

Oriunde suntem, orice-ar fi,

Ea e cu noi, în orice zi..

Te adorăm, e de-nțeles,

Te venerăm, în orice sens,

Și te iubim, azi și mereu,

Tu cred că ești un fel de zeu..

Stânge-ne tare, la al tău piept,

Mulți ani de-acum, căci e perfect!

Povestea celor trei măicuțe de la Mănăstirea Mamu

Am ajuns, fără să vrem sau fără să căutăm, la Mănăstirea Mamu din Lungești. Am intrat timizi crezând că mai mult de zece minute nu vom petrece acolo. Ne-am înșelat.

În drumul nostru am dat peste două măicuțe care ne-au întrebat dacă avem nevoie de ajutor. Le-am spus că nu, doar vrem să vedem cum stă treaba. Au fost bucuroase să ne arate împrejurile, care arată impecabil. Curat, frumos, îngrijit. Un domeniu larg în șase mâini care rar sunt ajutate. Flori multe, pajiște, animale, solar, casă. Trei maici și multe sarcini, plus o biserică de pe vremea lui Constantin Brâncoveanu în care atunci când pășești, rămâi fără respirație iar pielea ți se face de găină.

Și ce poveste incredibilă are acest loc. Fost centru de recuperare pentru adulții cu boli mintale, transformat de aceste șase mâini într-un mic rai. Biserica a fost reabilitată cu bani din fonduri europene, cealaltă clădire, fostă casă a maicilor de pe vremea lui Brâncoveanu, așteptând să aibă aceeași soartă. De mult prea mulți ani. Și cele trei maici, care nu cer niciodată nimic, dar care sunt bucuroase și extrem de recunoscătoare atunci când primesc și cel mai mic ajutor.

Cu tehnologia nu stau prea bine, nu ies des, o fac doar dacă este necesar. Nu au un cont bancar, ci au un domn doctor din Drăgășani care a fost cumsecade să le dea contul dânsului și care merge și le duce banii ce le sunt trimiși de familii și oameni apropiați. Nu au, nu cer, dar au nevoie. Dacă aveți vreodată drum prin zonă, să le treceți pragul căci bunătatea lor vă va topi inimile. Instant. Dacă vreți să donați niște bani, să îmi dați de veste, strâng și le pun prin mandat poștal. Dați un share la acest articol, vă rog, că poate sunt oameni care vor afla așa de Mănăstirea Mamu și ale sale trei maici și vor vrea să ajute cumva, oricum. Trei suflete calde și șase mâini muncite vă vor fi recunoscătoare. Eu și mai și. Mulțumim.