Nu te încrede-n ceea ce pare evident,
Tu ai uitat, că-n viață, nimic nu-i permanent?
Zău, nu îți face bine, a te mai crede zeu,
Zen-ul, ce-a fost în mine, s-a transformat în leu..
Un arsenal de temeri, îmi zidesc un castel,
Cuvintele-s cimentul, tu mă ajuți, nițel..
Nu va scapa, ea, toanta, se prea fălește el,
Sunt zidurile groase, o ajut eu, de fel!
Nu pot a mă preface, iubesc când îmi e greu,
Mă plâng, poate ajută, se ve schimba, știu eu…
Castelul e al nostru, doar eu-s închisă-n el…
El doar ridică ziduri, mă vede, sau e greu?
Poate, odinioară, i-am fost cum a vrut el..
Acum sunt doar o umbră, prințesa, din castel!