Și cel mai aprig inamic acum ți-e jocul,
Chiar dacă-n vene-ți curge arogant norocul,
Nu vrea să plece, dar nu-i al lui sorocul,
Iar ție parcă, ți s-a cam stins și focul..
Dar nu grăbești inevitabilul ce vrea să-apară,
Când ea, iubirea, e așa o piatră rară…
Lasă-l să joace, să riște și să piară!
Promisiuni tu n-ai făcut..din cale-afară!
Strânge-mă-n brațe, respiră asupra mea,
Zâmbește-mi pur, cum o făceai cândva,
De simți cum printre degete mă pierzi, nu ezita,
Să-mi spui ce simți, sau nu mai simți deja…
Nu vrei să plec, nici să rămân cumva..
Mă vrei și nu, schimbarea pare atât de grea…
Dar tot ce-i vechi, nu mai e nou, sau da?
A fost frumos o vreme, nu-i așa?
Strânge-mă-n brațe, taci, sunt încă doar a ta!
Iubim iluzii, creăm confuzii,
Mințim frumos, lăsăm contuzii,
Dorința crește-n…deziluzii…
Zâmbim, dar fals, și nu, nu vrem aluzii..
Gândim în gând cu vocea cea mai tare..
Ce urlă-ncet, de dor timpanele, dar oare..
Doar ele aud cum sunetul trăsare?!
Sau poate că.. Era doar o-ntâmplare…
madalinaiba 