Da, din nou pe drumuri, doar că de această dată nu vreau să vă povestesc despre mâncare și lucruri banale, pentru unii, ci vreau să vă spun despre viața lor, a copiilor ce trăiesc aici, în Zanzibar, Africa. Care seamănă pe alocuri cu viața pe care am simțit-o și noi la un moment dat, pe vremea comunismului, doar că parcă nu cu aceeași duritate.
M-am lăsat dusă de val, ademenită de peisajele care mi-au tăiat respirația, plimbată în toate colțurile insulei, încântată de fel și fel de animale terestre și acvatice, mi-am bucurat sufletul în cele mai nebune feluri, dar copiii sunt cei ce m-au făcut să zâmbesc, să sufăr, să apreciez și mai mult ceea ce am. Nu am avut timp să scriu, astăzi este ultima zi pe care o petrec aici așa că timpul s-a oprit în loc iar poveștile copiilor și-au cerut drepturile. Povestea mea este formată în mare din imagini. Iar voi sunteți liberi să vă imaginați ce doriți!
În prima zi în care am ajuns,am întâlnit acești copii. S-au jucat fotbal pe plaja din fața locului unde am fost cazați, erau extrem de încântați să aibă parteneri de joacă.
Și dacă nu există jucării, le inventează, joaca face bine oricui!
Mai mari sau mai mici, la fel de curioși.. La fel de dornici să cunoască, să simtă diversitate, să interacționeze..
Cam așa arată prispa unei case.. Și masa de prânz a unui prichindel simpatic..
Cel mai folosit mijloc de locomoție, la viteză maximă..
Copiii dansează, zâmbesc și fac fel și fel de demonstrații..
Privesc oceanul și visează..
Imaginația poate fi cea mai bună prietenă..
Ce bine că zâmbetul e gratis!
Și nisipul este peste tot..
Iar visele sunt la fel mai mari pentru toți…
Iar cei mai norocoși au șansa să schimbe ceva..
Iar recompensa poate fi răcoritoare…
Copiii Zanzibarului. Copii. Vise. Iluzii. Bunătate. Zâmbet. Șansă. Speranță. Viață!
madalinaiba 