Vacanța și românii!

Știu că ați observat că mie îmi cam place să mă plimb. Îmi iau o prietenă sau găsesc prieteni pe undeva și mă pun pe treabă. De data aceasta am ajuns in Italia, pe o insulă numită Sardinia. Dacă mai țineți minte, în anul 92, da 1992, când am avut prima dată cablu tv, posturile pe care le “prindeam” pe atunci erau majoritar italiene. Mă uitam zilnic la tv visând să ajung aici. Mi se părea fabulos ceea ce vedeam, chiar și era la acea dată când noi veneam după “nu zaet pagadi” și “leka nosht deca”. Pot spune că atunci am învățat limba italiană, la modul că înțeleg tot și zilele astea am constatat cu stupoare că pot chiar să și port o conversație decentă, fără antrenament prealabil. Până aici totul super! Italineii sunt foarte mândrii să audă dulcea lor limbă rostită de niște străini. Până când ajung la întrebarea, dar voi de unde sunteți? Da, nu pot recunoaște limba noastră și nu prea vorbesc alte limbi străine, engleza fiind vorbită doar de prea puțini. Noi ne mândrim cu cine suntem, cel puțin noi două și familiile noastre, așa că spunem apăsat, din România. Aha, spun ei și se vede întristarea. Parcă le aud gândurile, astea două au venit la “produs”, că asta fac toate româncele, și poate că cele pe care le-au întâlnit ei chiar cu asta se ocupă…și gândurile continuă, și sigur au și doi bărbați care fură și/sau au de gând să comită o ilegalitate. Trist. Nedrept. Adevărat. Eu una sunt mândră că sunt cum sunt, dar simt și rușinea celora care fac chestii de care nici măcar ei nu mai au cum să fie mândri. Mai nasol este că mă irită catalogarea asta absurdă. Românii sunt toți la fel, de o calitate inferioară, care sunt mereu puși pe fapte rele.
Bine, cred că mulți dintre voi au simțit-o pe pielea lor și din păcate nu putem schimba în 5 minute faptele petrecute în ani de zile.
Dar nici să plecăm capetele, nu îmi asum nimic din ceea ce nu ne reprezintă de fapt ca și nație și mai ales pe mine, pe persoană fizică!
Voi fi mereu o româncă care va cerceta, va descoperi și se va mândri cu naționalitatea ei!

Cu oamenii la stadion!

Aseară am fost la meci, Petrolul – Dinamo. Eu una credeam că fotbaliștii nu sunt oameni :), dar m-am înșelat! Și ce oameni frumoși am descoperit, de suflet vorbesc aici!
Este minunat să simți cum unii oamenii se implică, oameni care nu au nimic de câștigat, oameni care vor să schimbe lumea și îți dau aripi să crezi și tu cu mai multă vehemență acest lucru!
Se spune că veștile rele circulă cel mai repede, dar și veștile bune circulă cu o rapiditate neașteptată!
Mulțumesc Alina, mulțumesc Cristi, mulțumesc tuturor celor ce au donat și nu au donat! Sunteți mi-nu-nați!
La meci a fost foarte interesant. Chiar mi-a plăcut atmosfera, aș fi preferat mai puține injurii, dar despre asta se pare că este vorba în folbal. Rezultatul nu a fost deloc favorabil pentru Petrolul, dar sportul presupune acest risc, acela de a pierde!
1leu.org a câștigat pe de altă parte. Și nu vorbesc doar despre banii din donații ci și de expunere!
Da, și fotbaliștii sunt oameni, oameni cu principii și valori, sau doar oameni!
Știu că am tot zis și că unii spun că nu au făcut mare lucru, dar eu vă mulțumesc! Și am să mă repet cu cel mai mare drag și cu alte ocazii!
A fost bine la stadion, hai că mă mai duc :)!

Cum să întâlnești partenerul mult căutat?

Astăzi m-am văzut cu o prietenă cu care nu reușesc să mă văd foarte des, dar care face parte din viața mea. Nu ne-am mai văzut de ceva vreme așa că am  dezbătut fel și fel de teme, printre care inevitabil și treaba cu partenerul de viață. Dacă există așa ceva, în general, dar și în viețile noastre și în viețile prietenilor noștri, asta ca să fim sigure că nu suntem singure. Gen, eu am 3 pisici, tu câți câini ai?
În ziua de astăzi , împreună cu tehnologia, s-au creat fel și fel de aplicații. Îți faci un cont și socializezi cum știi tu mai bine, din fața telefonului, dacă se poate fără niciun fel de contact. Am ajuns la concluzia că oamenii nu mai știu să socializeze altfel, sau poate nu vor, sau poate că nu sunt capabili de așa ceva. Abordările vin de pe facebook sau te miri de unde. Arareori mai vezi doi oameni care nu se cunosc interacționând. Femeile inteligente intimidează, așa că bărbații preferă să nu se mai complice. Tot acestea își fac griji gândindu-se că au prea multe pretenții, dar eu zic că este vorba de compatibilitate plus așteptări. De ce să îți irosești timpul lângă un om cu care simți că nu ai niciun viitor? Doar ca să ai pe cineva aproape? Într-un fel cred că este mai bine așa, adică virtual. Descoperi omul și în scris atunci când totul se întâmplă virtual, un test important, pentru mine cel puțin. Și totuși, asta nu reprezintă totul. Sunt atâtea aspecte care contează, care sunt mai presus de cuvinte, dar pentru care nimeni nu este dispus să riște. Fiecare pe drumul lui, cu viața lui. Oamenii nu mai ies din casă și dacă o fac se izolează. Toată lumea e flexibilă dar nimeni nu mișcă un pai. Sau măcar să dea o cafea. Cu lapte.
Ah, cred că voi vă așteptați să vă răspund la întrebarea din titlu, nu? Habar nu am. Poate am să îmi descarc o aplicație. Eu oricum nu îl mai caut demult. Probabil ca și el a făcut același lucru. Nu mă mai caută! Descarcă..

Mulțumesc!

A trecut și ziua de astăzi, o zi minunată de-a dreptul! Chiar dacă există și guri rele care vor, nu vor, îți strică buna dispoziție, sau încearcă să facă asta, eu știu că voi lupta până la capăt! Și încă puțin.
Acum să vă povestesc puțin despre alergarea de astăzi. Sinceră să fiu, eu nu prea am apucat să alerg, dar nu îmi pare rău, din contră, sunt super fericită!
Am ajuns la locul “faptei” pe la un 8 și jumătate. În drum m-am oprit să o iau și pe o prietenă, eram deja 2, mă simțeam mai bine. Ajunse acolo ne-am mai întâlnit cu încă vreo 2 prieteni. Era 8.45, pfff, oare vor apărea oamenii care au spus că vor veni sau? Și au început să vină. Nu știu câți am fost la numar, dar țin minte că am avut emoții. Nu mai știu ce am zis, dar nu cred că am fost foarte coerentă. Ora 9, toată lumea era pregătită să alerge, doar că oamenii au tot venit, până pe la un 9 jumătate, chiar 10. Am alergat o tură în jurul lacului. A fost cea mai frumoasă tură pe care am alergat-o vreodată. Ghiozdănelul special achiziționat pentru această acțiune era plin! Zâmbesc și acum când mă gândesc! Mulțumesc tuturor pentru sprijin! Mulțumesc John, Bubanu și Blaj! Mulțumesc chinezoaico, mulțumesc Laura, mulțumesc fiecărui om în parte, în numele meu, în numele Asociației 1Leu și mai ales în numele tuturor copiilor care așteaptă o nouă șansă la viață, pe care toți le-am oferit-o astăzi. Leu cu leu. Om cu om. Împreună, putem!
Ne revedem pe 6 Iunie, în aceleași condiții și poate în număr mai mare! Să fiți mândrii de voi, aveți motive, cam 3443 de motive.
Și așa de încheiere, un băiat astăzi mi-a dat un leu. Mi-a spus că nu are mai mult și și-a cerut scuze. I-am mulțumit din suflet și i-am spus că apreciez. Nu cred că este conștient cât de mult valorează de fapt leul lui! Ca și fiecare leu în parte!
Mă repet? Și ce dacă! MULȚUMESC!