Viscri. 

Sau mai bine zis, satul ce a fost pus pe harta României de către prințul Charles, fiul reginei nemurioare a Angliei, ca să fie mai ușoară identificarea. A lui. A prințului. Sau cel puțin așa îl știe majoritatea, deși are ceva mai de preț de oferit, dacă ne uităm mai atent..

După un mini tur prin mijlocul țării, și după ce Viscri ne-a apărut în gânduri și inevitabil pe buze, ne-a și ieșit în cale un indicator care avea să ne îndemne să ne urmăm dorința, și anume să descoperim ce are acest Viscri și nu au altele din lumea-ntreagă încât tocmai el, prințul, a ales să își achiziționeze o casă tocmai aici, de exemplu. Dar cred că și mai mare ne-a fost curiozitatea în a afla cum de a ajuns nea Charles pe asemenea meleaguri?

Drumurile nu cred că l-au ajutat prea tare în a lua această decizie, sau poate că s-a gândit că o dată pe an, merge, deși noi nu credem că vom reveni la Viscri, ținem la amortizoare, și de oriunde am alege să pornim către acestă localitate, drumurile se prezintă la fel, adică prost! În schimb, peisajul este unul de vis. Verde. Peste tot verde. Natura bucură privirea și aduce zâmbet, animalele te fac să tresari de uimire, ai impresia că te afli într-o poveste, gropile sunt cele ce trezesc brusc și sigur la realitate.

Iar realitatea se prezintă în trei culori: verde, albastru și culoare pământului. Casele sunt zugravite în primele două nuanțe, iar pământul completează perfect peisajul, sau asta am remarcat eu, bine, nici nu am nimerit în cea mai însorită zi a anului.


În foto: turistă dornică să se afirme, caută prinți pe la geamurile caselor acestora.

Prima destinație a fost cetatea fortificată din sat, despre care nu știam prea multe dar care ne-a uimit din prima clipă. O doamnă destul de în vârstă ne-a oprit pentru a ne percepe o taxă modică, 8 Ron, mult prea mică din punctul meu de vedere, pentru a putea să mergem și să vizităm biserica ce datează din secolul al XII- lea și un mini muzeu care prezintă viața oamenilor din zonă.


Foto: cetatea privită în ansamblu.

Biserica a fost cea care m-a impresionat în mod deosebit. Iar senzația pe care am simțit-o este greu de redat în cuvinte, trebuie simțită..


Foto: interior biserică sec. XII care face parte din patrimoniul UNESCO.

Biserica are și un turn, turn în care se poate urca, dar cei ce vor să facă acest lucru, o fac pe propria răspundere, da, este puțin periculos, dar cum noi suntem fani adrenalină.. Vederea de sus este alta, mai ales când tremuri puțin..


Foto: turistă aproape japoneză, în turnul bisericii.

Da, a meritat cei opt ron, cu vârf și îndesat! Un bine adus comunității dar și binele adus sufletului și bucuria clipei trăite frumos..

După acest moment, ca orice turist veritabil, am vrut să îi vedem casa lui nea Charles. Am întrebat în stânga și-n dreapta și tot bătrânul Google ne-a ajutat. Asta după ce am ajuns într-o curte unde se făcea pâine. Bio. Și deși nu suntem fani pâine, am ajuns să cumpărăm o pâine cu greutate. La propriu.

Foto: coca care așteaptă să crească și să..


Foto:..să se transforme în așa ceva. Chiar dacă pare să fie arsă, pâinea se curăță și devine extrem de albă. Și gustoasă, deși depinde de gusturi…

După ce am zis să facem puțină mișcare, pâinea cântărea cam 3-4 kilograme, de fapt a trebuit să o cărăm, și aceeași întrebare a fost adresată pe rând mai multor oameni, care ne-au trimis în locuri diferite deși răspunsul ar fi trebuit să coincidă, am ajuns la casa lui, a prințului de Wales.


Foto: casa prințului Charles, fotografiată înainte de certitudinea ce urma să apară, da, chiar este casa lui!

Timid, am privit prin gard. O doamnă se afla în interior, așa că am și intrat în curte. Am întrebat și am și aflat că aceasta este într-adevăr casa prințului, casă unde se poate și dormi dacă se dorește. Prințul deține și o fundație prin care susține tinerii din zonă, chiar acum desfășurându-se o tabără de restaurare, unde tinerii învață dar au și totul asigurat, cazarea fiind chiar la prinț acasă. Presupun, nu am informații sigure, că banii care provin din turism sunt direcționați către diferite tabere pe care fundația le organizează chiar la prinț acasă.


Foto: prințesa la una dintre reședințe, nr. 1758, ca să nu bâjbâiți ca noi..


Foto: interiorul din hambarul prințului arată puțin diferit, ceva mai mult..


Foto: doi turiști în curtea unui prinț și un selfie.

După încă două poze am părăsit perimetrul, cât și zona. Ne-a plăcut la Viscri, a fost neașteptat de plăcut. Oameni. Istorie. Prinți. Toate într-un singur loc. Cine ar fi crezut, nu?

Viscri? Da! Chiar da! Nu pentru prinți și vise, pentru istorie și oameni!

Advertisements

Dilema.

Pot oare ca mâinile s-atingă,

Adulmecând ușor, mereu același trup?

Sau poate vor încet să se convingă,

De ce-i tentant și conduce-n absurd..

E trupul cel ce poate să despartă,

Minți ce cândva gândeau același gând?

Sau este mintea cea mai luminată,

Și a iubi e mai mult decât.. Trup!?

Goana..

Gonind mereu prin lume, orbește am rătăcit,

Haotic, cumva, totuși, noi doi tot ne-am găsit!

E de mirare cum de, timp lung ne-a trebuit,

Oare să fi fost soarta, cu nemilosu-i chip?

Râdem acum adesea, de mult n-am mai simțit,

Gonim mai nou cu țintă, căci drumul e deschis..

Hotare nu există, când lumea ne e vis!

Ea este doar a noastră, și nu din compromis!

Ploaia

Toți fug de ea, n-o vor, o văd..urâtă,

Și se ascund, și fug, și frunți încruntă,

Ar da orice ca ea să nu mai vină,

Nu cred de fapt că ea este divină!

Rostul nu-i văd în a sa existență,

Sau poate da, prin a ei vie absență,

Dar ea oferă atâta libertate…

Crudă și rece, ca un val de dreptate..

Dar cine-ar vrea ușor să se topească?

Când a simți…nu-i treabă omenească!

Rebeca

Rouă ne ești, ce ne-ndulcește viața,

Ești bunul ce ne-alină dimineața,

Buchet de zâmbet ne aduni pe față,

Emoții dulci și zile cu speranță!

Copil frumos, iubit ești nebunește,

Acut și pur, și sigur prea orbește…

CARLA

Cu mult noroc, cu dragoste, cu foc,

Ai apărut tu, mândră, un boboc!

Ruptă din rai, un înger grăitor,

Lucești puternic, și zâmbești tuturor!

Atât de pură, caldă.. uimitor…

Poveste fără sfârșit…

Privirea ta, și zâmbetu-ți sunt totul,

Cumva, peste noi doi, ne-a cam trăznit norocul!

Să ne găsim în lumea asta mare…

Să ne iubim, nu a fost o întâmplare!

Când îți simt respirația aproape,

Când șoaptele-ți mi-alunecă pe spate,

Când lumea e a mea, pentru că tu ești..

Când știu că viața noastră-i ca-n povești!

Un an, doi, nouă, eternitatea mea e a ta..

Te prea iubesc, căci tu mi-ești tot, acum și pururea!

Pentru că..

Pentru că fiecare zi cu tine-i sărbătoare,

Pentru că fiecare-mi gând te poartă cu savoare,

Pentru că fericirea-i doar a mea și te răsfață,

Pentru că meriți, tu, om bun și plin de  viață!

Pentru că-i sâmbătă, pentru că-i dimineață,

Pentru că-mi place să-ți văd zâmbetul pe față..

Pentru că vreau și pot, pentru că-mi pasă,

Pentru că tu mă vezi, și sunt frumoasă..

Pentru că cel mai bine ne stă-n doi, doar noi, acasă…

DOMINIC

Dulce și mic, cu miros de lăptic,

Ocrotit de îngeri, ești încă un pitic..

Minune pură, în lume ai pășit,

Iubit de oameni, ai sufletu-ntregit!

Nu te hrăni cu frică, căci ești profund vegheat,

Ia privește spre cer, ai un om delegat..

Care și-ar da și viața-i, de-ar fi ceva de dat!

Lumea ta.

Închide ușor ochii, respiră adânc, ia spune-mi, cum e în lumea ta?

Cu ochii-nchiși, dar limpezi, ce poți a constata?

E zâmbet, e durere, e așa cum era…

Atunci când visele chiar nimeni, nu ți le putea lua?!

Acum deschide ochii, respiră ușor, și ia vezi, ce drum e-n fața ta?

Nu-l vezi? Nu e? Este doar vina, sau nu poți a reda?

Imaginează-ți cum ar fi, din nou ca să trăiești..

Cu ochi deschiși și veseli, cu zâne și povești..

Sau poți iar a închide, ce nu-i în lumea ta,

Și nici a mai deschide, ce îți aparținea…